Câteva cabluri au făcut dezastru în afacerile din vecini
Miercuri, 10 Iulie 2024 14:40 | Publicat în EVENIMENT
Câțiva antreprenori din Tecuci și-au văzut afacerile grav prejudiciate, după incendiul care a pus stăpânire pe două imobile învecinate, în cursul zilei de marți, 9 iulie. Focul care a ars timp de cinci ore și a distrus în totalitate una dintre clădiri a pus în pericol și a afectat sediile a două societăți comerciale, un salon de înfrumusețare și o firmă de pompe funebre, unde erau depozitate bunuri din materiale combustibile. Totul ar fi pornit, susțin pompierii care au l ...
Peste 1.000 de noi companii au intrat în mediul de afaceri gălățean
Miercuri, 10 Iulie 2024 19:00 | Publicat în Regional
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele cinci luni din 2024 cu 10,89 la sută, comparativ cu perioada similară a anului anterior, totalizând 58.876 de unităţi
Dintre acestea, 73,46 la sută, respectiv 43.251, sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), iar 22,47 la sută (13.229) sunt persoane fizice autorizate (PFA), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face ...
Scandal în lumea artistică gălățeană. Cântăreț de muzică populară, acuzat că a violat copii
Miercuri, 10 Iulie 2024 14:11 | Publicat în Regional
Unul dintre cei mai proeminenți membri ai ansamblului "Doina Covurluiului" din Galați, în prezent pensionar, cântărețul Aurică Totolici, a ajuns în arestul poliției, la începutul acestei săptămâni, după ce a fost acuzat de fapte extrem de grave. Artistul a fost reținut pentru viol și rele tratamente asupra mai multor minori pe care ar fi trebuit să-i învețe să cânte.
Teribilele acuzații au ieșit la iveală după ce pe rolul Judecătoriei Galați a fost înregistrată ares ...
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 61,7 la sută, în luna iunie a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce maşinile "verzi" au consemnat o creştere de 27,4 la sută şi o cotă de piaţă de 20,4 la sută, însă la autoturismele 100 la sută electrice au scăzut abrupt, cu 46 la sută, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în ...
FOTBAL. Galaţiul găzduieşte, în perioada 10-13 iulie, turneul final al Campionatului Național de minifotbal, pe noua bază sportivă "Platinum Arena", de pe Calea Prutului. Participă 32 de echipe, care au fost repartizate în opt grupe, primele două clasate urmând să se califice în optimile de finală. Judeţul Galaţi va fi reprezentat de trei formaţii: Ajax Dulcisimo - campioana naţională en-titre, Viitorul și Real Minifotbal. În plus, echipa tulceană Pescărușul Sarichioi est ...
Oțelul, din favorită la retrogradare, la echipă stabilă în Superligă
Miercuri, 10 Iulie 2024 18:00 | Publicat în SPORT
De numai un sezon în prima ligă a avut nevoie gruparea gălățeană pentru a căpăta o imagine mult mai bună în rândul specialiștilor
Începutul sezonului anterior de Superligă o plasa pe Oțelul drept principală favorită la retrogradare, iar neîncrederea venită din partea bookmakerilor a bântuit trupa lui Dorinel Munteanu mult timp, în ciuda unor rezultate favorabile. De această dată, pentru sezonul 2024-2025, cei de la Oțelul sunt mult mai bine cotați. De exemplu, pentru c ...
* Teatru. Cinci personaje - un aristocrat militar de carieră (Valler Dellakeza), un intelectual (Angel Rababoc), un funcționar - arivist etern destinat lingușelii (Horațiu Mălăele), un țăran (Marian Politic) și un infractor mărunt, fără educație sau viitor, o plevușcă (Sorin Leoveanu) - sunt închise într-un spațiu subteran, încuiat, controlat de cel care deține revolverul. Simbol al puterii și forței violente exercitate asupra celorlalți, revolverul trece, rând pe rând, ...
Facultatea de Arte din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, specializarea Arte Vizuale - Pictură, organizează o expoziţie cu lucrări ale absolvenților programului de masterat, promoția 2024. Vernisajul expoziţiei "Ziua porţilor deschise" va avea loc vineri, 12 iulie 2024, la ora 9.00, la atelierele de la sediul facultății, din strada Traian nr. 393A bis, corp T. Vor expune zece artiști: Maricel Blaga, Xenia Paraschiv (Botea), Eleonora Dumitrof, Cornelia Dumitru (Oanc ...
Un spectacol astronomic inedit se va desfăşura, în zilele de 12 şi 13 iulie, pe terasa Shopping City Galați. În cadrul "AstroShow", Cătălin Beldea va prezenta ultima sa expediție spre o eclipsă totală de Soare, cu imagini și povești în premieră de la evenimentul din 8 aprilie 2024. Cei prezenţi se vor putea uita apoi la stele și la planete prin trei telescoape profesionale, vor avea parte de distracţie științifică alături de "Profesorul trăsnit" și vor afla răspunsuri ...
Ziua Națională a Contabilului Român, sărbătorită și la Galați
Joi, 11 Iulie 2024 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, pe 13 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român. 2024 este al 20-lea an în care este sărbătorit acest important eveniment dedicat profesiei contabile, o serie de activități speciale urmând să se desfășoare și la Galați.
Manifestările organizate cu acest prilej, desfășurate sub sloganul "Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!", vor avea loc luni, 15 iulie a.c., ...