* Potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Educației, învățământul obligatoriu, adică preșcolar, primar, gimnazial și liceal, se va putea face și cu frecvență redusă. Elevii vor putea participa doar la o parte din cursurile predate în școală, iar în rest, zice ministrul educației, vor putea face studiu individual. La țanc a picat asta, pentru că mulți dintre elevi nu mai prindeau locuri libere la cafe-barul din proximitatea școlii, din cauză că stăteau prea mult î ...
Civilizația Maia și moldovenii mexicani
Marți, 05 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert, sâmbătă noaptea, pentru a-i avertiza, nu tocmai subtil, că județul lor se învecinează cu județul Constanța si că accelerația gravitațională le poate crea și probleme oamenilor. Cu acest prilej recurent, conform obișnuinței, MapN a ridicat de la sol două avioane F-16. Știți ce cred eu, în inconștiența mea?! Că ăștia își verifică avioanele, folosindu-se de RO-Alert. Parcă-i si aud pe cei responsabili cu mentenanța apar ...
Clienții unui bar din Galați au trecut la ora închiderii de iarnă
Luni, 28 Octombrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România a trecut la ora de iarnă. Greu, dar a trecut. Mai puțin șoferii pasionați, zeloși și responsabili, care, în loc de "ora de iarnă", au ales ceasurile all season. Conform definiției de manual, ora de iarnă are aproximativ 60 de minute de iarnă. Pentru a se putea acomoda mai ușor cu noul orar, televiziunile de știri din România vor folosi, pentru o vreme, expresia "Știri de penultimă oră". Mă număr printre românii care au trecut de două ori la ora de iarnă. Din raț ...
Oameni de seamă. Ruth Handler, creatoarea păpuşii Barbie
Luni, 04 Noiembrie 2024 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Inventatoarea americană Ruth Handler s-a născut pe 4 noiembrie 1916, la Denver, Colorado, SUA, într-o familie de imigranți polonezi de origine evreiască. A urmat cursurile Universității din Denver, pe care a abandonat-o pentru a se dedica industriei modei.În 1945, a co-fondat compania Mattel, Inc. împreună cu soțul ei, Elliot Handler, inițial compania axându-se pe fabricarea de rame de tablouri. Inspirația lui Ruth pentru Barbie a venit după ce a observat-o pe fiica ei, Barbara, j ...
Biochimistul suedez Arne Tiselius s-a născut pe 10 august 1902, la Stockholm. A urmat liceul la Goteborg, apoi Universitatea din Uppsala. După susţinerea tezei de doctorat, şi-a continuat pregătirea, ca bursier al Fundaţiei Rockefeller, la Princeton, SUA. Revenit în ţară, a fost numit profesor de Biochimie la Universitatea Uppsala, lucrând în paralel şi la Institutul de Chimie Fizică, al cărui sector de Biochimie a fost reorganizat şi modernizat de el. A avut importante contribu ...
Interpreta de muzică populară Rodica Bujor (născută Eugenia Rodica Nedelea) s-a născut pe 30 iulie 1914, la Voinești, Dâmbovița. A fost înconjurată de cântecul național local încă de mică, reușind să-și formeze un repertoriu de muzică lăutărească de pe băncile școlii. A debutat la Radio București pe 22 aprilie 1938, cu formația unui restaurant din Piața Buzești. Cel care i-a descoperit talentul a fost George Enescu, care a prezidat un concurs organizat la Radio Bucu ...
Profesorul Onisifor Ghibu s-a născut pe 31 mai 1883, la Sălişte, judeţul Sibiu. A urmat liceul la Sibiu și Braşov, iar studiile universitare le-a făcut la Institutul Teologic din Sibiu, apoi la universitățile din Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena, în acest ultim oraş obținând doctoratul în filosofie, pedagogie şi istorie universală (1909).A fost numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie ...
Poetul și criticul american Ezra Pound s-a născut pe 30 octombrie 1885, la Hailey, Idaho. A scris peste 70 de volume de poezie și a fost una dintre cele mai influente voci din literatura americană şi engleză a secolului al XX-lea.A urmat Academia Militară Cheltenham, apoi s-a înscris la Universitatea din Pennsylvani, dar a renunţat după doi ani. S-a transferat la Hamilton College din Clinton, unde a obţinut licența în filosofie. În 1908, cu doar 80 de dolari în buzunar, a pornit ...
Cântăreața și actrița franceză Marie Laforêt (poreclită „Fata cu ochii de aur”) s-a născut pe 5 octombrie 1939, la Soulac-sur-Mer, Aquitaine, Franța.Cariera ei a început din întâmplare în 1959, când a înlocuit-o pe sora ei într-un concurs de talente, „Naissance d'une étoile” (”Naşterea unei stele“), pe care l-a şi câştigat. A fost remarcată de regizorul Louis Malle, care a distribuit-o în „Liberté“, film care nu a mai fost lansat niciodată.Debutul pe mar ...
René Girard, antropolog al violenței și al religiosului, s-a născut pe 25 decembrie 1923, la Avignon, Franța. A fost profesor emerit de Literatură comparată la Universitatea Stanford și la Universitatea Duke din Statele Unite. A studiat la Ecole Nationale des Chartes din Paris, specializându-se în istorie medievală. În 1947 a plecat în SUA, unde a obținut o bursă universitară, iar în 1950 și-a susținut doctoratul în Istorie la Universitatea din Indiana, unde a început sa pr ...