Lenea omoară pe Siret

Lenea omoară pe Siret
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Presa climatică, sustenabilă și rezilientă ne informează: "Comisia Europeană a anunțat țările membre că pot reutiliza sute de miliarde de euro din fondurile de ajutor COVID-19 pentru a finanța proiecte de apărare."

Fiind vorba de COVID, presupun că se referă la acel concept, născocit de oamenii de fotbal, potrivit căruia cea mai bună apărare este atacul de panică. Fondurile de ajutor COVID-19 sunt alocate ingeniosului program RABLA pentru izolete. Vii cu izoleta veche pe care n-ai primit-o de la Arafat, prin PNRR, și pleci acasă cu trotineta electrică, plus o mască de natură cosmetică, varianta cu castraveți bio, ca sa fii sigur că scapi de "coșul zilnic", în contextul crizei economice.

* Un jurnalist l-a întrebat pe Nicușor Dan: "Ce înseamnă pentru dumneavoastră o pensie mare?". Vizibil marcat și apăsat de greutatea întrebării, președintele a răspuns: "Nu, nu pot să vă răspund la întrebarea asta... Poate, nu știu... da... Poate... nu știu... Ce înseamnă pentru dumneavoastră MARE în limba română?!"

Din pricina faptului ca jurnalistul era grăbit, o să-ncerc să răspund eu în locul lui, într-o română aproximativă: "MARE înseamnă atunci când îți dorești să pleci în vacanță pe litoral, dar, pentru că în acel moment te uiți la Frigidi24, îti aduci aminte că ai pensia atât de MICĂ, încât tot ce-ți mai lipsește este marea, plaja, deficitul bugetar și tombola cu premii organizată de firma care te sfătuiește publicitar să întrebi ursul din tine. Asta dacă ai norocul să nu fie taman ursul care umblă teleleu prin cartier, în pofida mesajului RO-Alert pe care ți l-a trimis Arafat."

* În China a apărut un fel de afacere atipică: să mergi la birou, ca să te prefaci că lucrezi, mai ales atunci când n-ai chef să le dai explicații semenilor nepoliticos de curioși! Ideea de bază e că mulți șomeri din China apelează la serviciile unor firme care, contra unei sume de bani, le pun la dispoziție celor fără serviciu birouri, în care șomerii stau, adică se prefac că lucrează.

Da, așa e, seamănă cu un mai vechi model românesc! Unii bugetari de la noi se duc la birou și, sub pretextul că muncesc, abia așteaptă să primească salariul baban, ca să poată să se înscrie la cursurile rapide de Limba Meschină, cea în care comunică la serviciu.

Citit 874 ori Ultima modificare Joi, 05 Iunie 2025 16:32

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro