BACALAUREATUL începe în februarie. Ce alte schimbări aduce 2018 în Învăţământ

BACALAUREATUL începe în februarie. Ce alte schimbări aduce 2018 în Învăţământ
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Anul 2018 aduce câteva schimbări majore în învăţământ, atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice. Reîntoarcerea la manualul unic, Bacalaureatul care începe luna viitoare şi creşterea salariilor cadrelor didactice sunt cele mai  importante dintre ele.

Una dintre modificări  se va aplica chiar din  luna următoare şi se adresează elevilor claselor a  XII-a care vor susţine examenul de Bacalaureat după o metodologie nouă. Mai exact, competenţele de comunicare în limba română, într-o limbă străină şi cele digitale vor fi susţinute în perioada 12 - 22 februarie. Până anul acesta, elevii care dădeau Bacalaureatul susţineau probele orale cu câteva zile înainte de probele scrise, în luna iunie.

S-a vorbit, de asemenea, şi despre reintroducerea educaţiei fizice ca probă obligatorie a Bacalaureatului, dar, deocamdată, propunerea este doar în stadiul de proiect.

Printre noutăţile care i-ar viza pe elevii din învăţământul liceal ar fi adoptarea unui nou plan cadru, proiect pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Educaţiei. Rămâne de văzut dacă oamenii şcolilor vor opta pentru reducerea numărului disciplinelor inutile, despre care se vorbeşte de ani de zile.

Liviu Pop a aprobat introducerea manualului unic

Altă modificare care i-a nemulţumit pe profesori şi care a fost adoptată, deşi a fost criticată vehement în cancelarii, este reintroducerea manualului unic. Prin urmare, după 20 de ani în care cadrele didactice au avut de unde alege în privinţa manualelor (alternativele au fost introduse în 1997), ne reîntoarcem la cărţile unice, ca pe vremea comuniştilor.

Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Editura Didactică şi Pedagogică (editură de stat), va elabora câte un manual pentru fiecare disciplină în parte, celelalte edituri fiind eliminate din schemă. Măsura a fost adoptată în ciuda tuturor criticilor enunţate de specialişti, care fie făceau referire la întoarcerea la comunism, fie spuneau că elevii au nevoie de diversitate.

Majorările salariale, între promisiuni şi realitate

În privinţa cadrelor didactice, vorbim de două măsuri ce s-ar putea implementa în anul 2018. În primul rând, profesorii titulari care vor să plece prin detaşare în altă instituţie ar putea fi constrânşi să scurteze perioada în care îşi pot ţine posturile blocate, de la zece ani la cel mult trei. Totodată cadrele didactice aşteaptă creşteri salariale de la 1 ianuarie 2018. Deşi  au fost anunţate majorări de 25 la sută, nimeni nu ştie exact ce va însemna acest lucru, având  în vedere noile prevederi fiscale. Sindicaliştii din Educaţie reclamă că, în mână, creşterea venitului va fi, de fapt, foarte mică, în medie cu patru procente, iar asta pentru că banii pentru mărire vor fi înghiţiţi de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

Citit 6148 ori Ultima modificare Vineri, 05 Ianuarie 2018 11:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.