Universitatea pregătește antreprenori

Universitatea pregătește antreprenori
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați derulează, din ianuarie, un proiect care își propune transformarea a 400 de persoane (din care 300 inactive - studenți și șomeri - şi 100 angajați), din Regiunea de sud-est, în manageri și antreprenori.

Obiectivele principale ale proiectului sunt: creșterea ocupării la nivel regional și înființarea a 72 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din regiune.  “Este o inițiativă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea asigură cursuri de antreprenoriat pentru 15 grupe a câte 25-28 de cursanți: 11 în Galați, pentru cei din oraș și vecinii brăileni și patru în celelalte orașe reședință de județ (Focșani, Buzău, Constanța și Tulcea). Cursul durează 80 de ore și se derulează timp de două săptămâni, la final, participanții primind atestate din partea Autorității Naționale pentru Calificare. Planurile de afacere ale cursanţilor vor participa apoi la o selecţie de proiecte, 72 dintre ele fiind eligibile. După o perioadă de practică la firme similare, în cel de-al doilea an, cursanții vor contura un plan de afaceri și vor participa la o selecție de proiecte. Câștigătorii vor putea să-și vadă visul cu ochii, pe bani nerambursabili”, a declarat prof. univ. dr. Daniela Șarpe, Directorul Departamentului de Economie din cadrul FEAA. Fiecare plan de afaceri selectat va fi finanțat cu maximum 40.000 euro în două tranșe: prima, în valoare de 75 la sută din suma totală, după înființarea noilor start-up-uri, iar cea de-a doua, de 25 la sută din suma totală, după ce noua firmă va dovedi că a obținut venituri de cel puțin 30 la sută din tranșa acordată inițial. Bugetul total al proiectului este de 17.666.747,23 lei. “Din grupul țintă al proiectului, jumătate ne dorim să fie femei, apoi vom aloca minimum 10 locuri pentru persoanele cu dizabilități și alte 20 unor categorii vulnerabile (familii monoparentale, romi, persoane din comunități izolate – din Delta Dunării, alte persoane aflate în situații de vulnerabilitate)”, a precizat Daniela Șarpe.

Citit 3213 ori Ultima modificare Luni, 12 Februarie 2018 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.