Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin colectivele de cercetători conduse de conf. univ. dr. ing. Ştefan Baltă şi prof.dr. Kamel Earar, a câştigat la cea de-a treia ediţie a Concursului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii (iCAN) desfăşurat la Toronto, în Canada, două medalii de aur şi trei trofee. Anul acesta, au fost recompensate cercetările profesorilor gălăţeni în domeniul protecţiei mediului şi al medicinei dentare. Astfel, "Procedura de obţinere a membranelor polimerice pentru tratarea apelor uzate" – invenţie realizată de un colectiv alcătuit din Laurenţia Geanina Tiron (Pintilie), Andrei Victor Sandu, Kamel Earar, Ioan Gabriel Sandu, Iulian Gabriel Bîrsan, Ion Sandu, sub coordonarea conf. univ. dr. ing. Ştefan Baltă - a primit din partea organizatorilor - Toronto International Society of Innovation & Advanced Skills (TISIAS) - Medalia de Aur şi titlul de Best Invention of Romania, iar din partea World Invention Intellectual Property Associations (WIIPA) Medalia şi diploma Honor of Invention.
Cea de-a doua invenţie, "Pasta de dinţi ecologică", realizată de Andrei Victor Sandu, Ion Sandu, Mădălina Matei şi Forumul Inventatorilor Români, sub coordonarea prof. univ. dr. Kamel Earar, a primit Medalia de Aur şi titlul de Special Inventor. De asemenea, prof. dr. Kamel Earar a primit trofeul şi diploma de excelenţă Creativity Promotion Award.

Citit 1100 ori Ultima modificare Marți, 11 Septembrie 2018 18:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.