175 de elevi şi profesori gălăţeni au primit diplome de excelenţă (FOTO)
Foto: Iulia Kelt

175 de elevi şi profesori gălăţeni au primit diplome de excelenţă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Inspectoratul Şcolar Judeţean a premiat, ieri, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", valorile în Educaţie, fiind chemaţi la rampă, pentru a primi diplome de excelenţă, atât elevii olimpici, cât şi profesorii care i-au îndrumat.

De Ziua Mondială a Educaţiei, Gala excelenţei a adus pe scenă 175 de premianţi, 89 de olimpici la fazele naţionale şi 86 de profesori din Galaţi. A fost o atmosferă de sărbătoare, mai ales că, anul acesta, au fost prezenţi la festivitate şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

IPS Casian a ţinut să sublinieze sarcina dificilă pe care o au cadrele didactice în demersul lor: "Nu există pe lumea aceasta om mai urgisit decât pedagogul, pentru că nu există o lucrare mai grea decât aceea de a modela sufletele şi mintea. Profesorii sunt nişte apostoli, sunt trimişi către cele mai sensibile şi curate valori din viaţa noastră, copiii, care nu sunt altceva decât tezaurul unui popor". Preşedintele Consiliului Judeţului, Costel Fotea, şi-a început discursul cu un citat al lui Nelson Mandela: "Cea mai  puternică armă este Educaţia, folosiţi-o şi veţi schimba lumea!". Acesta a ţinut să amintească faptul că, pe lângă elevi şi profesori, merită lauri şi părinţii, care i-au susţinut pe olimpici şi au fost parteneri şcolii în educaţie. Primarul Ionuţ Pucheanu a enunţat o idee pe care a expus-o şi cu alte ocazii: "Ar trebui să-i convingem pe tinerii valoroşi să rămână în România şi în Galaţi. Prin eforturile administraţiei locale şi prin inteligenţa acestor tineri valoroşi, putem să oferim un viitor mai bun oraşului". E drept că elevii şi profesorii care au urcat, ieri, pe scenă sunt o garanţie a unui viitor mai bun pentru Galaţi, rămâne să demonstreze acest lucru şi cei care fac parte din administraţie.

După ce au le-au fost acordate diplomele, medaliile şi micile daruri, elevii şi profesorii au avut parte de un moment artistic, susţinut de elevii Liceului de Artă "D. Cuclin" şi corul Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Andrei", sub bagheta dirijorului Dan Eugen Drăgoi. Inspectoarea generală Mioara Enache i-a felicitat pe toţi şi le-a urat succes şi la competiţiile următoare. Impresionant a fost şi faptul că, la o gală a Educaţiei desfăşurată sub semnul Centenarului Marii Uniri, mulţi profesori şi elevi au ales să poarte straie populare.

Citit 3903 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2018 17:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.