Inventatoarele îngheţatei Whoopie Ice, premiate de Consiliul Judeţean

Inventatoarele îngheţatei Whoopie Ice, premiate de Consiliul Judeţean
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Şedinţa ordinară de joi, 29 noiembrie, a Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi a avut loc sub semnul Centenarului. Desfăşurată în sala tapetată cu lucrări realizate de elevi ai Şcolii Nr. 2 din Barcea, şedinţa aleşilor judeţeni a debutat cu imnul de stat al României, interpretat de copii de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", îndrumaţi de profesoara Emilia Savu, şi a continuat cu citirea "Declaraţiunii Adunării Naţionale de la Alba Iulia" din 1 decembrie 1918, de către artistul Paul Buţa, îmbrăcat în costum popular şi sub un tricolor uriaş.

Cele 31 de hotărâri de pe ordinea de zi "obişnuită" a şedinţei au fost votate aproape la foc automat, cu doar două amendamente, iar ultima parte, cea mai generoasă ca timp, a fost dedicată acordării unor distincţii speciale. A fost mai întâi premiată echipa de studenţi şi profesori care a câştigat în acest an medalia de aur la concursul "Ecotrophelia Europe", cu îngheţata bio "Whoopie Ice": studentele Ana-Georgiana Popa, Alina-Marina Chirilă şi Adelina Pricope şi coordonatorii echipei, profesor Daniela Borda, şef lucrări Iulia Bleoancă şi doctorand Florentina Bucur. "Am premiat excelenţa şi am răsplătit inovaţia, munca şi creativitatea celor care au adus medalia de aur la Galaţi. Fiecare membru al echipei a primit o diplomă de excelenţă şi un premiu în valoare de 1.500 de lei. Felicit întreaga echipă pentru performanţa obţinută şi pentru faptul că au demonstrat că prin muncă, dăruire şi seriozitate se pot obţine rezultate deosebite", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

A fost votată apoi, în unanimitate, acordarea titlurilor de Cetăţean de onoare al judeţului Galaţi următoarelor personalităţi: profesor Vincent Dousse (care a avut un aport extrem de important la crearea Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi), profesor Octavian Tabără (antrenor emerit de box, cel care i-a antrenat, printre mulţi alţii, pe Ionel Panaite, Georgică Donici şi Lucian Bute), locotenent-major Constantin Bujoreanu (veteran de război), locotenent (r) Caizer Drăgoi (veteran de război), căpitan (r) Costache Z. Iancu (veteran de război, fost prizonier în URSS), colonel (r) Constantin Ionescu (veteran de război, participant la luptele din Ungaria şi Cehoslovacia), colonel (r) dr. Ioan Filip (fost comandant al Spitalului Militar Galaţi, membru al elitei chirurgicale a Galaţiului), Petre Marinescu (singurul fotbalist care a evoluat la toate cele patru echipe gălățene, mai exact CSU, Politehnica, Știința și Siderurgistul, căpitanul echipei CSU atunci când gălăţenii jucau cu Boavista Porto în Cupa Cupelor şi o învingeau pe Napoli chiar la ea acasă). A fost acordat şi un titlu de Cetăţean de onoare post-mortem poetului tecucean Gheorghe Dionisie Duma (personalitate marcantă a vieții culturale tecucene, judeţene, naţionale și internaționale).

Citit 2188 ori Ultima modificare Vineri, 30 Noiembrie 2018 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.