Festivalul Studenţilor Francofoni din Europa Centrală şi de Est

Festivalul Studenţilor Francofoni din Europa Centrală şi de Est
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Agenţia Universitară Francofonă din Europa Centrală şi de Est, Institutul Francez din Bulgaria şi Organizaţia Internaţională Francofonă din Europa Centrală şi de Est organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Plovdiv, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Regional al Studenţilor Francofoni, la Plovdiv, Bulgaria.

Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 1-5 iulie, are ca scop reunirea, timp de o săptămână, a tinerilor francofoni din toate colţurile Europei Centrale şi de Est şi crearea unui spaţiu prietenos de schimburi culturale, folosind ca mijloc de comunicare limba franceză.

Participanţii vor avea ocazia să ia parte la ateliere de lucru pe domenii diferite, de la crearea jocurilor video la artă urbană, piese de teatru, cântece etc.

Pentru a participa, cei interesaţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să vorbească fluent şi să scrie corect în limba franceză; să fie înscrişi la un program de licenţă sau master într-o instituţie membră a Agenţiei Universitare Francofone (AUF); să aibă peste 18 ani.

Dosarele pentru participare pot fi depuse până pe 8 martie la adresa: https://formulaires.auf.org/participants/.

Citit 683 ori Ultima modificare Luni, 18 Februarie 2019 23:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.