La Galaţi, simularea Evaluării s-a desfăşurat fără proteste

La Galaţi, simularea Evaluării s-a desfăşurat fără proteste
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Elevii gălăţeni din clasele a VII-a şi a VIII-a nu s-au raliat la protestul iniţiat de Consiliul Naţional al Elevilor, care i-a îndemnat pe participanţii la simularea Evaluării naţionale să dea foile goale. Prin urmare, proba la Limba şi literatura română s-a desfăşurat fără incidente. 

De la purtătoarea de cuvânt de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, inspectoarea Oana Enache, am aflat că la Galaţi niciun elev nu a protestat: "Am luat legătura cu preşedinta Consiliului Judeţean al Elevilor şi mi-a spus că nu susţin protestul demarat de colegii lor la nivel naţional. Singurii protestatari au fost cei 434 de absenţi, dintre care 250 la clasa a VII-a şi 184 la clasa a VIII-a, astfel că doar 8.819 dintre cei 9.253 de elevi înscrişi la cele două niveluri de studiu au participat la simulare".

41 de elevi au susţinut examenul în condiţii speciale, pentru cei mai mulţi dintre ei prelungindu-se cu o oră timpul alocat rezolvării subiectelor. Inspectoarea general-adjunctă Pompilia Chifu, care s-a ocupat de organizarea simulării şi care este profesoară de limba şi literatura română ne-a declarat că la ambele clase subiectele au fost "accesibile" şi "predictibile": "La clasa a VII-a au avut de realizat rezumatul unui fragment extras dintr-un basm, o compunere narativă şi câteva cerinţe la gramatică. Nu a fost greu. Eu chiar predau la clasa a VII-a şi elevii mei mi-au spus că sunt lucruri pe care le-au tot lucrat. Doar că au avut ceva mai multe emoţii decât la o testare obişnuită. Ei au înţeles că e necesar să susţină aceste simulări, fiind în avantajul lor să vadă care este atmosfera unui examen, dar şi să cunoască nivelul actual de cunoştinţe dobândit", spune inspectoarea general-adjunctă.

Aceasta a mai adăugat că nici subiectele de la clasa a VIII-a nu au ridicat prea mari probleme. Au avut de argumentat că o poezie de Ştefan Octavian Iosif aparţine genului liric, o compunere narativă şi câteva cerinţe la gramatică, printre care construirea unei subordonate completivă directă introdusă prin pronumele relativ "care", identificarea unei subordonate, cu precizarea felului acesteia, dar şi probleme legate de punctuaţie, sinonimie, funcţii sintactice, moduri şi timpuri verbale.

În cursul zilei de marți, elevii din ultimii doi ani de gimnaziu vor susţine simularea la Matematică, tot de la ora 9,00.

Citit 1023 ori Ultima modificare Luni, 11 Martie 2019 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.