Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Top Shanghai 2018

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Top Shanghai 2018
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” a fost clasificată, de către Shanghai Ranking's Global Ranking of Academic Subjects 2018, în Top 500 universităţi din lume, ca urmare a contribuţiilor ştiinţifice din domeniul Inginerie chimică.

“E o confirmare internaţională la cel mai înalt nivel, pentru că vorbim de singurul ranking acceptat în întreaga lume academică. Confirmarea vine, deocamdată pe un domeniu care cumulează rezultatele cercetării materializate în publicaţii de top pentru discipline şi domenii legate direct de ingineria chimică, în sens larg. Este contribuţia cercetătorilor din mai multe facultăţi, atât prin efortul individual cât şi prin activitatea echipelor multidisciplinare, de la nivelul Universităţii”,  a declarat prof. dr. Lucian Puiu Georgescu, preşedintele Senatului UDJG.

Academic Ranking of World Universities (ARWU) se numără printre cele patru sau cinci sisteme importante de clasificare a universităţilor din întreaga lume. Este pentru prima data când Universitatea din Galaţi apare în acest clasament.

Alte 11 instituţii de învăţământ superior din România sunt menţionate pe 2018 în acest top, printre ele numărându-se Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Universitatea Bucureşti, Universitatea “AL. I Cuza” din Iaşi, Politehnica Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi, UMF Carol Davila Bucureşti, Universitea Politehnică şi UMF Victor Babeş din Timişoara.

Citit 6969 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2019 09:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.