UPDATE. Promovare mai slabă pentru Galaţi la Evaluarea Naţională

UPDATE. Promovare mai slabă pentru Galaţi la Evaluarea Naţională
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

UPDATE. Dintre cei 3.646 de elevi care au susţinut, anul acesta, ambele probe la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a, au obţinut note de la 5,00 în sus un număr de 2.930 candidaţi, procentul de promovare fiind astfel de 80,36 la sută, mai mic decât cel de anul trecut, când a fost 83,52 la sută, dar şi faţă de 2017, când a fost peste 85 la sută.

Spre deosebire de 2018, când au fost zece candidaţi cu medii maxime, acum Galaţiul se numără printre judeţele cu puţine note de zece obţinute de aceiaşi elevi la ambele discipline. Doar patru eleve au reuşit acestă performanţă, două de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" - Andreea Bichir şi Bianca Bălan, şi două de la Şcoala "Dan Barbilian" (Nr. 43) - Cristina Lupu şi Laura Stoicu.

La polul opus sunt trei elevi care s-au prezentat la examen, dar n-au reuşit să obţină mai mult de punctul din oficiu la ambele discipline.

Deşi s-a crezut că anul acesta mediile vor fi ceva mia mici decât în 2018, 198 de candidaţi au reuşit să ia medii de la 9,50 în sus, chiar mai mulţi decât anul trecut, când au fost 181. Între 9,00 şi 9,50 sunt 267 de medii, mai multe decât anul trecut, când au depăşit acest prag 244 de elevi.

De la Inspectoratul Şcolar Judeţean am aflat că au fost 81 de note de 10,00 la Matematică, mai multe decât anul trecut, când au fost doar 60, dar mai puţine decât în 2017, când au reuşit această performanţă 123 de candidaţi. În schimb, la Limba şi literatura română, numărul notelor maxime a fost acum de 21, spre deosebire de 2018 când au fost 38, şi de 25, câte au fost în 2017.

Tot în cursul zilei de ieri, între orele 12,00 şi 20,00, s-au depus şi cererile de contestaţie. Candidaţii trebuie să ştie că, în urma recorectarea lucrării, punctajul va fi modificat în plus sau în minus, pentru orice diferenţă între nota finală şi cea iniţială.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 29 iunie.


Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a. Dintre cei 3.646 de elevi prezenţi la ambele probe, au reuşit să obţină medii peste 5,00 2.930 de candidaţi. Prin urmare, procentul de promovare este de 80,36 la sută.

S-au obţinut patru medii de 10,00, de către doi elevi de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" şi doi de la Şcoala Gimnazială "Dan Barbilian" (Nr. 43), dar şi trei note de 1,00 curat, elevii respectivi neobţinând decât punctul din oficiu. 

Cum se depun contestaţiile 

Încend cu ora 14,00, până la ora 20,00, elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii.  Elevii care depun contestaţii semnează, alături de părinţi, o declaraţie-tip, în care menţionează că au luat la cunoștinţă că nota pe care o vor obţine la contestaţie poate să le modifice nota inițială fie prin creştere, fie prin descreştere. În cadrul etapei de contestaţii, notele puse după reevaluare sunt cele definitive. Însă dacă se constată o diferenţă de notare mai mare de 1.5 puncte, în plus sau în minus, între nota iniţială şi cea de la contestaţii, președintele comisiei de contestații numeşte o a treia comisie, formată din alţi doi profesori cu experienţă, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestaţii. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații şi este definitivă.  Elevii şi părinţii pot să ceară comisiei judeţene de evaluare naţională să vadă una sau toate lucrările de examen ale unui elev, însă numai după afişarea rezultatelor finale. 

Rezultatele finale se vor afişa pe 29 iunie. 

Citit 7587 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2019 11:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.