Astăzi trebuie să educăm nativi-digitali

Astăzi trebuie să educăm nativi-digitali
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cei 25 de ani de experienţă la catedră stau sub semnul unei constante şi permanente întrebări: "Ce schimbare să aduc în predarea mea pentru a trezi şi susţine interesul copilului pentru învăţare? Răspunsul la această întrebare pleacă de la realitatea elevilor mei care reprezintă o generaţie născută şi crescută în era tehnologiei. De aceea este necasar ca schimbarea în stilul de predare - învăţare să fie în concordanţă cu această realitate, în care educaţia tehnologică este componentă esenţială a procesului de învăţare. Metodele inovative trebuie să se centreze pe cum reuşim să îmbinăm tehnologia cu educaţia în cadrul actului didactic. Dincolo de experiența acumulată, se află dorinţa de a nu fi depășiţi de vremuri. Astăzi trebuie să educăm nativi-digitali. Nu mai putem stârni interesul elevilor noștri cu informaţie care oricum poate fi găsită la un click distanţă. Cadrele didactice au din ce în ce mai mult rol de moderatori ai educației. Copiii de azi aleg ce să învețe, refuză să asimileze cunoștințe, dacă nu înțeleg întâi ce pot face cu ele în viața de zi cu zi. Unii dintre ei se tem încă de discipline precum matematica, chimia, fizica, biologia, lectura, dar sunt atraşi necondiționat de spațiile neconvenţionale şi de dispozitivele digitale.

Abordările STEM în învăţămȃnt reprezintă în ultimul timp un concept educaţional din ce în ce mai prezent printre preocupările cadrelor didactice. Ideea de educare într-o perspectivă holistică a elevilor în patru domenii (ştiinţa, tehnologii, inginerie şi matematică), în detrimentul unei predări a acestor discipline separat şi distinct, contribuie în mod cert la formarea completă a elevilor, îi ajută să abordeze integrat şi creativ o problemă, pe care să o înveţe nu doar să o recunoască, ci să identifice şi soluţii de rezolvare, cu accent pe creativitate şi impact.

Citit 1270 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2019 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.