Un caz dramatic și revoltător din punct de vedere uman s-a petrecut în acest weekend la Galați. Protagonistul, evident, fără voie, un vârstnic de 83 de ani, a fost plimbat între două spitale din Galați și internat, într-un final, abia atunci când pentru nu s-a mai putut face nimic pentru el. După mai bine de 12 ore în care a fost investigat și trimis de la un spital la altul, omul a decedat în secția de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă.
Povestea omului este clasică, din păcate. După ce i s-a făcut rău acasă, rudele au chemat ambulanța. Asta se întâmpla vineri, în jurul prânzului. Pentru că respira greu, cadrele medicale de pe ambulanță l-au dus la Spitalul Clinic Județean Galați. De aici a început „plimbarea”. Omul a fost consultat prima dată în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean și trimis la Spitalul de Pneumoftiziologie. Ambulanța a venit iar și a preluat pacientul. Odată realizat transferul, omul a fost investigat și de medicul de gardă de la cel de-al doilea spital. Deși avea o afecțiune pulmonară mai veche, pneumologul a constatat că problemele cardiologice erau mai grave şi îi puneau viața în pericol. A fost chemată din nou ambulanța, care l-a dus înapoi la Județean. Aici a fost reexaminat, i s-a emis o rețetă și a fost din nou transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie, insistându-se că problema pulmonară preexistentă primează. Aici a fost din nou consultat și retrimis, tot cu ambulanța, la Spitalul Județean. Internat abia sâmbătă spre dimineață în secția de Cardiologie a Județeanului, bărbatul s-a stins câteva ore mai târziu.
Asta s-a întâmplat în România anului 2026, când informația este la un click distanță, rezultatele investigaţiilor se pot transmite online, se pot discuta rezultatele de la mii de kilometri etc. De ce era atunci nevoie ca bietul om să fie trambalat, la propriu, de la un spital la altul, examinat și reexaminat, când cele două spitale se află în același oraș, la doar câteva străzi distanță și beneficiază ambele de aparatură de ultimă generație?
Putem să insistăm pe modernizarea spitalelor cât vrem, un asemenea episod ne catapultează înapoi în Evul Mediu. Acum fiecare unitate spitalicească se disculpă, fiecare zice că a procedat corect și că bietul om a murit pentru că atâtea zile a avut, fiindcă avea o vârstă și o mulțime de alte boli. Ceea ce nimeni nu spune însă cu subiect şi predicat este că spitalele se tem să le moară pacienţii în custodie şi fac tot posibilul să înregistreze cât mai puţine decese. Asta înseamnă că trimit un bolnav în fază terminală să moară acasă, deşi familia nu are capacitatea de a-i uşura suferinţa ori plimbă un pacient de la un spital la altul, doar doar o muri în ambulanţă (şi aici, ne temem, echipajele de la ambulanţă nu pot face nimic, având obligaţia să preia bolnavul). Sună dur şi, evident, nu va recunoaşte nimeni asta, dar realitatea vieţii bate filmul şi de data aceasta.
Pentru familia omului care şi-a pierdut viaţa în weekend, doar lupta în instanţă rămâne o variantă de a-şi găsi dreptatea, dar, evident, "mortul de la groapă nu se mai întoarce".
