Soluţii inovative de reciclare a plasticului găsite la Galaţi

Soluţii inovative de reciclare a plasticului găsite la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Imprimarea 3D, îmbunătăţirea procesării polimerilor şi reciclarea acestora au fost principalele direcţii de discuţie ale Conferinţei Internaţionale "Polymers Processing in Engineering – PPE 2019", organizată de Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor, din cadrul Platformei de cercetare multidisciplinară ReForm a Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, sub egida Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, a Asociaţiei Universitare de Ingineria Fabricaţiei AUIF, a Societăţii Române de Reologie, a AGIR şi a ACAROM.

“Polimerii câştigă teren: în industria de automotive se va folosi tot mai mult plasticul, fie că vrem, fie că nu, pe de altă parte, ne gândim la găsirea de noi modalităţi de prelucrare şi valorificare a reciclatelor, iar un alt subiect de discuţie a fost legat de imprimarea 3D şi extinderea genului de produse pe care aceste imprimante le pot realiza. Sunt 20 de lucrări ştiinţifice care vor fi publicate în Revista Materiale plastice, cotată ISI. E o conferinţă foarte aplicată, dar şi foarte apreciată”, a declarat prof. dr. Cătălin Fetecău, unul dintre organizatori.

Prof. dr. Loredana Santo de la Universitatea Tor Vergata din Roma, Italia, preşedintele Conferinţei şi unul dintre key-speakeri a vorbit despre reciclare. “20 la sută dintre lucrările prezentate la această ediţie a Conferinţei au avut ca temă acest subiect. Credem că se pot găsi soluţii de reciclare a polimerilor inovative şi neluate până acum în considerare. E a cincea mea venire la Galaţi şi pot spune că am găsit aici, la Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor o echipă care gândeşte în perspectivă. Colaborez cu mulţi cercetători, din Rusia, S.U.A., Germania, dar la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi există oameni care încearcă să găsească soluţii noi pentru viitor şi eu apreciez foarte mult cercetarea lor”, a declarat Loredana Santo. 

“Genul acesta de conferinţe e foarte important pentru Universitatea noastră, pentru că aşa ne facem cunoscuţi în lumea academică din Europa şi nu numai. E suficient să ne reamintim că domeniul care ne-a permis clasificarea de către Shanghai's Global Ranking of Academic Subjects 2018 în top 500 universităţi din lume, este chimia industrială şi ne dăm seama că avem o reputaţie de păstrat”, a declarat prof. dr. ing. Lucian Georgescu, preşedintele Senatului, prezent la deschidere.

Citit 3909 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2019 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.