Strumfii de la Clasa Pregătitoare B de la Şcoala Nr. 22 au participat, la sfârşitul săptămânii trecute la o acțiune menită să demonstreze că învățarea se poate face și altfel, chiar pe terenul de sport al școlii. Elevii care abia acum se familiarizează cu magia şcolii, au aflat că pot învăța oriunde despre ceea ce îi pasionează. Activitatea susținută a fost centrată pe formarea deprinderii de a face lucruri şi de a se bucura împreună prin petrecerea unui timp de calitate. Este vorba de un storytelling creat de copii prin adăugarea de elemente proprii, astfel încât povestea obţinută să fie un produs propriu, de care îşi vor aminti cu plăcere în momentele viitoare ale vieţii lor de şcolar.
Pentru copiii de vârstă şcolară mică, poveştile sunt tărâmul în care pot face ce vor. De cele mai multe ori, ei se identifică cu personajele pozitive sau cu super-eroii. De aceea, prin activitatea de învățare nonformală, am creat povestea şcolarilor care pot învăța oricând. Fiecare copil a propus un personaj care era dispus să învețe să facă doar fapte bune. Cel mai interesant a fost Burtoşică, un soi de clovn, care avea ascunse pentru toți copiii bomboanele cu energie şi voie bună.