* Începem articolul de azi cu o știre din economie: Nadia Comăneci a fost invitată în Parlamentul European, "la 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii." Adică, fix în vremea în care iubitorii gimnasticii politice, lingvistice și economice din România se pregătesc să NU ia și mai multe măsuri pentru atenuarea șocului provocat de criza petrolului și a speculanților, ca să poată anunța primul 10 din istoria prețului benzinei și motorinei. Potrivit primului gimnast al Guvernului României, prețul carburantului de la noi crește pe fond emoțional, fapt pentru care nu e departe clipa în care motorina va fi 10 lei litrul.
* Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat, ieri, după noile majorări ale prețurilor benzinei și motorinei. Potrivit presei, Nazare a spus că sunt "creșteri spectaculoase" și că Guvernul trebuie să ia măsuri, "mai ales în privința faptului că stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt stocuri achiziționate în trecut".
Slavă Domnului că ne-a spus ministrul de Finanțe că avem de a face cu "creșteri spectaculoase". Altfel, Doamne ferește, am fi fost tentați să credem că sunt creșteri demente, nefirești, nenaturale sau, vorba lui Bolojan, sunt creșteri de preț pe fond emoțional.
* Dintr-o regretabilă eroare, elevii de clasa a VIII-a care, ieri, au susținut simularea Evaluării Naționale la Matematică, au primit spre rezolvare un subiect straniu și cumva atipic: "Într-un studio de televiziune se află doi bărbați, candidați la Președinția României. La un moment dat, din nu se știe ce motiv, trei dintre cei doi bărbați invitați părăsesc, brusc, studioul electoral. Să se afle ce operație algebrică trebuie efectuată, astfel încât promisiunea unuia dintre candidați, legată de creșterea TVA, să nu bată la ochi și să nu frizeze minciuna!"
Puțini sunt elevii care au dat răspunsul corect: "Deoarece 3 dintre cei 2 bărbați aflați în studioul electoral au părăsit incinta, e musai să introducem în studio, la fel de rapid, un bărbat, astfel încât, conform regulilor adunării numerelor reale, incinta să rămână cu adevărat goală. Și imediat ce rămâne goală, sunăm la CNA și facem sesizare și plângere împotriva televiziunii care a uitat deliberat să ne anunțe că emisiunea conține expresii licențioase, scene obscene și nudism televizual explicit."

