Universitatea organizează târg educaţional

Universitatea organizează târg educaţional
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pentru a-i ajuta pe liceeni să se decidă în cunoştinţă de cauză ce facultate vor urma, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului, organizează, pe 21 şi 22 noiembrie, Târgul educaţional „Student #UDJG”.

Evenimentul se va desfăşura între orele 10,00 şi 16,00, la sediul Universităţii din strada Domnească nr. 47, şi presupune că toate cele 14 facultăţi vor avea standuri proprii în care vor încerca să arate tot ce au ele mai bun şi mai interesant pentru tinerii din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a din Galaţi şi Brăila.

Astfel, Ingineria va pune la bătaie Centrul de imprimare 3D, SIA îi va ademeni pe tineri cu degustare de produse sănătoase şi inovative, realizate în staţiile-pilot ale instituţiei, vor fi roboţi, demonstraţii interactive, spectacole de improvizaţii ale studenţilor de la Facultatea de Arte, dar şi prezentări ale U3A, Universitatea Junior şi ale formelor de învăţământ la distanţă, învăţământ fără frecvenţă, programe postuniversitare de formare şi dezvoltare, programe de conversie profesională, cursuri de perfecționare. În plus, organizatorii promit tombole cu premii surpriză.

“Încercăm să îi familiarizăm pe elevi cu structura şi cu oferta universităţii noastre. Tinerii au ocazia să ne cunoască, să interacţioneze cu studenţii şi cu profesorii noştri şi pot decide, în cunoştinţă de cauză, ce traseu profesional vor urma după absolvirea liceului”, a explicat prof. dr. Silvius Stanciu, prorectorul UDJG.

Târgul educaţional „Student #UDJG” se înscrie în Proiectul „Parteneriat pentru performanţă”, derulat în parteneriat cu inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ preuniversitar din Regiunea de Sud-Est, având ca principal obiectiv dezvoltarea colaborării între mediul preuniversitar şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Citit 1328 ori Ultima modificare Luni, 11 Noiembrie 2019 18:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.