Numărul profesorilor psiho-pedagogi trebuie să crească

Numărul profesorilor psiho-pedagogi trebuie să crească
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Doar jumătate dintre elevii cu dizabilități din România sunt școlarizați în învățământul de masă. Astfel, datele oficiale arată că, din cei aproape 72.000 de copii cu dizabilități, doar 38.635 au fost integrați în școlile normale în anul școlar 2019-2020. Cu toate că Ministerul Educației susține că numărul acestora este în creștere în comparație cu ultimii trei ani școlari, mulți dintre copii nu sunt primiți în școli, iar multe dintre acestea nu au dotările prin care să-i ajute pe elevii cu probleme să se integreze.

Una dintre problemele identificate în privința integrării copiilor cu probleme de sănătate este că profesorii nu sunt pregătiți ca să lucreze cu ei.

”Cadrele didactice într-adevăr se plâng că nu sunt pregătite, că nu sunt sprijinite pentru a susține nevoile acestor copii. De aceea, îmi propun ca în foarte scurt timp să măresc numărul de consilieri psiho-pedagogi în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, dar în același timp în privința formării inițiale a profesorilor am avut discuții cu universitățile ca cifra de școlarizare pe care o dăm pentru universități începând cu anul universitar 2020-2021 să găsim soluții să găsim cât mai mulți consilieri școlari, pentru că școala, societatea de fapt, are nevoie de sprijin. Consider că este importantă această consiliere, că este importantă integrarea acestor copii. De aceea ne propunem să pregătim cadrele didactice să aibă cunoștințele și competențele să lucreze cu acești copii cu diverse dizabilități”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației.

Citit 1287 ori Ultima modificare Duminică, 26 Ianuarie 2020 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.