Universitatea ”Dunărea de Jos” lucrează la producerea unui dezinfectant

Universitatea ”Dunărea de Jos” lucrează la producerea unui dezinfectant
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Un dezinfectant de uz individual, un bactericid puternic, eficient şi netoxic pentru consumatori. Produsul este deja în teste în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor şi este rezultatul muncii a cinci profesori de la catedra de Microbiologie a S.I.A., cea de Chimie de la Ştiinţe şi Mediu şi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie ale Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi.

“Avem formula completă, este un dezinfectant cu peste 70 la sută alcool, dar care conţine şi substanţe menite să protejeze derma. În prezent se efectuează teste în laboratorul SIA direct pe culturi, pentru a vedea activitatea sa microbiologică. La sfârşitul săptămânii vom şti dacă avem o soluţie viabilă de rezervă în cazul unei rupturi de stoc în magazine. Ne dorim un produs superior în primul rând pentru uz intern, apoi, dacă vor exista cereri, îl putem face la scară largă”, a declarat prof. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universităţii.

Deja Primăria şi Consiliul Judeţului Galaţi şi-au exprimat dorinţa de a-l achiziţiona, aşa că, de săptămâna viitoare se vor căuta soluţii pentru cumpărarea materiei prime (alcool etilic) în cantităţi mai mari. “Vom identifica împreună cu autorităţile de unde achiziţionăm materia primă şi prin ce procedură accelerată, apoi vom încerca să validăm formula de urgenţă pentru a-l putea produce pentru populaţie. În anumite cantităţi, dezinfectantul poate fi produs în laboratorul şcoală de la SIA sau în cel de Chimie de la Ştiinţe şi Mediu. Echipa interdisciplinară de la UDJG îşi doreşte să obţină un dezinfectant care să asigure o securitate de 100 la sută la nivel individual”, a precizat Rectorul.

Citit 4288 ori Ultima modificare Marți, 17 Martie 2020 21:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.