Grădiniţele, pregătite să-şi primească piticii

Grădiniţele, pregătite să-şi primească piticii
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Inspectorul general Onuţ Atanasiu (foto) a convocat o şedinţă cu directoarele de grădiniţe din tot judeţul. Concluzia la care s-a ajuns după discuţii este că aceste instituţii sunt pregătite să primească piticii la început de an şcolar în condiţii de siguranţă.

"Toate directoarele mi-au spus că abia aşteaptă să înceapă grădiniţa, că au făcut tot posibilul ca să se poată respecta normele impuse de Ministerul Sănătăţii. Acolo unde nu sunt spaţii suficiente, au reuşit să transforme dormitoarele în sală de grupă, iar educatoarea va lucra simultan cu cele două grupe împărţite astfel, întrucât sălile comunică între ele. De asemenea, au discutat şi cu părinţii, pentru a vedea care este reacţia acestora, dacă vor să-şi trimită copiii la grădiniţă, iar răspunsul este afirmativ. Unii chiar îşi doresc cu disperare să înceapă grădiniţa, după şapte luni de stat cu copiii acasă din cauza pandemiei şi a vacanţei", ne-a declarat inspectorul general, Onuţ Valeriu Atanasiu.

Citit 3177 ori Ultima modificare Joi, 27 August 2020 21:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.