Peste 100 de şcoli din judeţul Galaţi au rămas fără directori

Peste 100 de şcoli din judeţul Galaţi au rămas fără directori
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Ca urmare a expirării mandatelor primite în urma concursurilor, 111 şcoli din judeţul Galaţi au rămas din 10 decembrie fără director, anunţă conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, care a publicat posturile libere pentru organizarea unei selecţii în vederea detaşării unor noi manageri.

Mai exact, este vorba de 97 de posturi de directori primi şi 37 pentru directori-adjuncţi, în unele instituţii fiind vacante ambele poziţii. Până la organizarea unui nou concurs, respectivele posturi urmează să fie ocupate printr-o procedură de selecţie realizată în baza unui interviu de către ISJ Galaţi. Conform informaţiilor publicate pe site-ul ISJ, interviul va dura 15 minute, timp în care candidatul îşi va prezenta planul managerial şi va răspunde la trei întrebări din legislaţie.

Candidaţii interesaţi să participe la selecţie trebuie să-şi depună dosarul on-line sau a secretariatul ISJ până cel târziu pe 23 decembrie, cu menţionarea instituţiei şi a postului pentru care concurează. Actele necesare înscrierii sunt făcute publice pe site-ul ISJ la secţiunea "Noutăţi".

În perioada 28-29 decembrie va avea loc analiza dosarelor, iar pe 30 decembrie se va publica programarea candidaţilor la interviuri.

Între 4 şi 6 ianuarie 2021 vor avea loc interviurile, dar şi afişarea rezultatelor în aceeaşi zi după susţinerea probelor.

În perioada 7-8 ianuarie se vor aviza listele cu propunerile celor care vor ocupa prin detaşare funcţia de director şi director-adjunct, până la organizarea concursului.

Din municipiul Galaţi se vacantează posturile de director sau director-adjunct din zece grădiniţe, 22 de şcoli gimnaziale şi 19 licee. Printre licee se numără şi cele de elită, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", Colegiul Naţional "C. Negri", Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu", Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" dar şi "Racoviţă", "Dunărea", Arte, "Mircea Eliade", "Sf. Maria", "Aurel Vlaicu" (Metalurgic), "Traian Vuia" (Auto), "Carol I" (CFR), Colegiul Economic "Virgil Madgearu", "D. Moţoc", "Elena Doamna", "Saligny", "PĂaul Dimo" (Energetic), "Radu Negru" şi Marină.

Citit 7399 ori Ultima modificare Vineri, 18 Decembrie 2020 03:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.