UPDATE - Inspectoratul Şcolar Galaţi promovează numerologia printre profesori

UPDATE - Inspectoratul Şcolar Galaţi promovează numerologia printre profesori
Evaluaţi acest articol
(37 voturi)

UPDATE - Inspectoratul Școlar Județean Galați a găsit soluția pentru deriva în care se află școala românească. Salvarea dascălilor, a elevilor și a învățământului este adusă de pseudo-știința numerologiei, par să creadă mai marii învățământului gălățean, care au decis că nu este nimic în neregulă ca un inspectorat școlar să trimită adrese oficiale către școli, în care să facă reclamă unui curs de numerologie.

Aflând, probabil, că mai bine de jumătate dintre cadrele didactice din România nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19, noul inspector școlar general din județul Galați, Selena Costea, a hotărât să promoveze numerologia în rândul profesorilor gălățeni. Tot demersul este cât se poate de oficial, cu adresă conținând antetul Inspectoratului și semnătura inspectorului școlar general.

"Asociația Numerologilor din România, prin adresa înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean Galați, cu nr. 81/05.01.2021, anunță lansarea proiectului "Numerologia - o 9 legătură dascăl - elev", adresat exclusiv cadrelor didactice din învățământul formal și alternativ - educatori, învățători, profesori. Vă rugăm să diseminați informațiile și să aveți în vedere faptul că prima întâlnire va avea loc online, pe platforma zoom (scris fără majusculă - n.red.), vineri, 8 ianuarie 2021", se arată în adresa trimisă de la ISJ Galați către directorii de școli.

"Un demers de informare"

Dacă exprimarea din documentul oficial nu lasă loc de interpretări, nu la fel de ușor de urmărit sunt  explicațiile oferite de inspectorul Selena Costea. "Noi nu am făcut altceva decât un demers de informare. Nu promovăm activitatea Asociației Numerologilor din România, doar am informat cadrele didactice din județ cu privire la proiectul pe care această asociație îl desfășoară. Ministerul Educației ne-a solicitat să studiem proiectele și propunerile, toate solicitările care ne vin, să le analizăm și să luăm cele mai potrivite decizii", a spus Selena Costea.

Cu alte cuvinte, noua conducere a ISJ Galați a decis că "cea mai potrivită decizie" este să transforme o instituție publică, cum este Inspectoratul, în agenție de PR a unei asociații care promovează teorii pseudo-științifice.

Un inspector se întreabă: de ce face presa vâlvă?

La rândul său, inspectorul școlar gălățean Maricel Nicolae Lazăr spune că "este pentru prima dată când presa face vâlvă pe această chestiune, întrucât discenământul aparține cadrului didactic care primește o asemenea adresă. Da, eu chiar am vrut să mă înscriu la cursul respectiv, dar nu am putut să accesez linkul". Să înțelegem, prin urmare, că nu este pentru prima oară când o astfel de adresă este trimisă de inspector către școli? Poate că o anchetă a Ministerului Educaţiei ar putea da un răspuns la această întrebare.

Despre adevăratele priorități

Profesorul Doru Căstăian, care predă științe sociale la Liceul de Arte din Galați, spune că nu vede care ar putea fi utilitatea, pentru dascăli, a unui astfel de curs. "Un curs de numerologie poate să ne ajute, cel mult, la socializare, să ne mai întâlnim, să mai vorbim între noi. Întrebarea, din punctul meu de vedere, este dacă avem de-a face cu o eroare, cu o scăpare, sau avem de-a face cu ceva mai grav decât atât. Școala românească ar avea nevoie, în acest moment, de informare științifică de calitate, ar avea nevoie să-și convingă cadrele didactice cu privire la importanța vaccinării, cu privire la faptul pur și dur că, fără vaccinare, cel mai probabil vom trece cu costuri umane și școlare imense peste această pandemie. De aceea, eu aș recomanda să se concentreze în primul rând pe tipul ăsta de acțiuni", este de părere Doru Căstăian.

Ce spun numerologii

Numerologul Nelu Vicleanu este de părere că un astfel de demers este util. "Acest an este un an universal cinci, un an de schimbare, în care trecem de la o lume pur materialistă, la o lume spirituală, și atunci această inițiativă se înscrie în vibrațiile anului universal cinci. Un curs de numerologie se poate extinde pe durata unei săptămâni, câte trei-patru ore pe zi, însă, în final, se dovedește a fi un instrument foarte util și foarte benefic pentru dezvoltarea copilului și a profesorului, desigur", a spus Nelu Vicleanu.

Cine este Selena Costea

Învăţătoare (profesor pentru învăţământul primar) la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Lieşti, Selena Costea a fost numită inspector şcolar general adjunct, în luna iunie a anului trecut, cu susţinerea Partidului Național Liberal. Ea conduce Inspectoratul Școlar Județean Galați, cu mandat provizoriu, din data de 21 decembrie 2020, după ce Onuţ Atanasiu, fostul inspector general, a fost nevoit să renunţe la funcţie, deoarece a fost ales deputat.

Ce este numerologia

La modul general, numerologia este orice credință în relația divină, mistică, între un număr și unul sau mai multe evenimente care coincid, potrivit Wikipedia. Termenul numerolog poate fi folosit pentru persoanele care au încredere în tipare numerice și trag concluzii pseudo-științifice din ele. În cursul promovat de Inspectoratul Școlar Galați, profesorii pot învăța despre "arhetipuri", "vibrația interioară și cea exterioară", "vibrația globală", "ciclul de 9 ani" sau "destinul și vocația".


Noul inspector şcolar general din judeţul Galaţi, Selena Costea, promovează numerologia printre profesori, solicitându-le cadrelor didactice, printr-o adresă oficială cu antetul Inspectoratului, să ia parte la proiectul online "Numerologia - o 9 legătură între dascăl şi elev". Proiectul, adresat cadrelor didactice din învăţământul formal şi alternativ, este iniţiat de Asociaţia Numerolorgilor din România şi se va desfăşura online, pe platforma zoom, în cursul zilei de vineri, 8 ianuarie, între orele 18.00 şi 21.00.

Ora târzie la care ne-a parvenit documentul care a ajuns în toate şcolile din judeţul Galaţi, inclusiv în cele din localităţile rurale, nu ne-a permis să solicităm un punct de vedere din partea inspectoarei generale. Vom face acest lucru în cursul zilei de mâine şi vom reveni cu declaraţii oficiale pe acest subiect.

Selena Costea, învăţătoare la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Lieşti, a fost numită inspector şcolar general adjunct în luna iunie a anului trecut, cu susţinerea Partidul Național Liberal. Ea conduce Inspectoratul Școlar Județean Galați, cu mandat provizoriu, din data de 21 decembrie 2020, după ce Onuţ Atanasiu, fostul inspector general, a fost nevoit să renunţe la funcţie, deoarece a fost ales deputat.

Citit 16213 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.