Profesorii gălăţeni luptă pentru orele de Geografie

Profesorii gălăţeni luptă pentru orele de Geografie
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Reducerea numărului de ore la disciplina Geografie la liceu, în funcție de profil, a pus pe jar întreaga comunitate a profesorilor de specialitate din țară, Galațiul nefăcând excepție. Am primit la redacție un memoriu al profesorilor de Geografie din județ, pe care îl găsiți în totalitate în secțiunea ”Descarcă atașamente”. Mai jos puteţi citi propunerile profesorilor din Galaţi şi motivarea lor, pe scurt.

Colectivul profesorilor de Geografie din învățământul preuniversitar gălățean își exprimă acordul parțial cu varianta 1 propusă în Planurile-cadru pentru ciclurile liceale, începând cu anul școlar 2021-2022 și face următoarele propuneri de îmbunătățire:

Pentru filiera teoretică, la profilul umanist, specializarea filologie se alocă, în clasa a XII-a, o singură oră de Geografie pe săptămână, prea puțin pentru o materie prevăzută ca probă de bacalaureat. Propunem să fie alocate două ore pe săptămână.

Pentru filiera tehnologică, se alocă Geografiei o oră pe săptămână, pentru fiecare an de studiu din ciclul liceal. Noi propunem, pentru clasa a XII-a, două ore, și la profilul servicii, şi la profilul resurse naturale. Pentru clasa a XII-a, disciplina Geografie ar fi trebuit să aibă o poziție privilegiată, deoarece oferă o bază informațională referitoare la țara noastră, în contextul UE și al Europei.

Pentru filiera vocațională, profilul artistic, există diferențe mari între specializarea arhitectură, unde Geografia are o oră pe săptămână în toți anii de studiu, și celelalte specializări (muzică, arte plastice, arta actorului, coregrafie), unde lipsește la clasele a X-a și a XI-a. Reapare la clasa a XII-a, cu două ore pe săptămână, mulţi elevi optând pentru Geografie, la bacalaureat. Propunem introducerea a câte o oră pe săptâmână şi la clasele a X-a şi a XI-a, la profilul artistic.

Profesorii gălăţeni sunt extrem de afectaţi de reducerea numărului de ore, unii dintre ei fiind în pericol de a nu mai putea profesa şi simt că o disciplină atât de importantă pentru formarea minţilor tinere, în actualul context mondial, este tratată diferit faţă de alte obiecte de studiu, precum o Cenuşăreasă a sistemului. "Ne întrebăm ce a stat la baza reducerii numărului de ore la disciplina Geografie, până la excludere, în unele situații, când „apă curată și sanitație”, „energie curată”, „orașe și comunități durabile”, „acțiune în domeniul schimbărilor climatice” sunt obiective asumate prin aderarea la Agenda ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă? Globalizarea, schimbările climatice, gestionarea durabilă a resurselor naturale, transportul durabil, încurajarea dezvoltării zonelor urbane și rurale sunt o parte a temelor incluse în acele domenii cheie care vor fi sprijinite prin politicile Uniunii Europene și ale ONU în perioada 2021-2030 și sunt, deopotrivă, teme dezbătute la orele de Geografie, fiind incluse în programele de liceu", se arată în memoriul profesorilor gălăţeni.

Aceaştia mai adaugă că disciplina pe care o predau și-a dovedit importanța și eficiența, înregistrând o rată de promovare de peste 95 la sută la nivelul județului, pe lângă distincţiile obţinute de elevii gălăţeni la concursuri de nivel național și internațional.

 

 

Citit 5329 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Ianuarie 2021 13:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.