INEDIT. Oportunitate valoroasă, pe vreme de pandemie: Practică studenţească „pe viu”, la Asistenţă Socială

INEDIT. Oportunitate valoroasă, pe vreme de pandemie: Practică studenţească „pe viu”, la Asistenţă Socială
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În condiţiile în care majoritatea universităţilor îşi desfăşoară cursurile online, iar de practică în domeniul în care se pregătesc aproape nici nu mai poate fi vorba, 15 studenţi voluntari au avut ocazia să descopere "pe viu" ce înseamnă să lucrezi la Asistenţă Socială, în cadrul Primăriei din Bereşti.

Asociația Liga Studenților de la Filosofie Iași le-a oferit această oportunitate, iar cele 15 locuri s-au ocupat rapid, în decursul a câtorva ore. Primarul Bereştiului, Mihai Bejan, şi-a făcut timp pentru a le explica modul de funcţionare al unei astfel de instituţii, ba chiar i-a invitat la o actiune de ecologizare a oraşului la care a luat şi el parte, dar şi să se bucure de oficierea unei căsătorii. La departamentul de Asistență Social, studenţii au ajutat la realizarea anchetelor sociale, completarea dosarelor și distribuirea ajutoarelor din partea Uniunii Europene, dar au implementat și o activitate de redactare de CV-uri pentru persoanele șomere din localitate.

"A fost o experiență din care am avut foarte multe de învățat. Alături de doamnele de la Asistența Socială am făcut diverse activități, dar ce mi-a plăcut cel mai mult este că am avut ocazia să vedem cum se face o anchetă de teren. Domnul primar a organizat o activitate de ecologizare, unde am fost și noi invitați să participăm. Am apreciat implicarea lui în aceasta activitate, dar și căldură cu care ne-a primit", susţine Diana Apetroaie, studentă în anul I la Asistență Socială.

Colega ei, Ioana Tudor, declară că a fost impresionată să participe la împărţirea pachetelor cu ajutoare: "Am împărțit pachete cu produse de igienă personală persoanelor asistate social. Prin aceste activități am învățat ce înseamnă responsabilitatea, implicarea și, nu în ultimul rând, meseria de asistent social. În urma acestei experiențe am realizat cât de multe persoane sunt defavorizate și cât de mult contează o vorbă bună, o îndrumare. Am primit cele mai calde zâmbete și mă bucur enorm că am putut contribui cât de puțin la fericirea acestora".

Pentru Elena Şchianu, studentă în anul al doilea la Asistenţă Socială, voluntariatul de la Bereşti a însemnat un prim contact serios cu meseria pe care o va practica în viitor: "Fiind studentă în anul al doilea la Asistență Socială sunt atât de dornică să cunosc acest domeniu, să lucrez pe teren, să mă familiarizez cu tot ce înseamnă asta. Mi-a prins foarte bine experiența asta, am observat măcar puțin din ce face un asistent social la primărie, care sunt problemele cu care se confruntă, am observat și câteva tipuri de beneficiari, am văzut cum arată un dosar al unui beneficiar, o descriere a cazului observat la domiciliul lui. Toți oamenii de acolo au fost foarte drăguți cu noi, am rămas surprinsă de primar, de sinceritatea lui și de cât de mult face diferența o minte mult mai deschisă și cât de mult e nevoie de persoane tinere și cu dorința de schimbare".

Citit 904 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Martie 2021 01:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.