Sală de sport nouă, în Campusul Şcolar "Al. I. Cuza". Investiţie de aproape două milioane de lei
Foto: Primăria Galaţi

Sală de sport nouă, în Campusul Şcolar "Al. I. Cuza". Investiţie de aproape două milioane de lei
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

O sală de sport modernă pentru elevi a fost construită în Campusul Şcolar "Al. I. Cuza", din cartierul Țiglina 2, în urma unei investiții de aproape două milioane de lei, realizată de către Primăria municipiului Galați.

Clădirea are o suprafață de 610 metri pătrați și dispune de o suprafață de joc modernă, cu pardoseală elastică, are vestiare, grupuri sanitare și instalație de încălzire. De asemenea, s-au asigurat dotările necesare și echipamentele necesare: bancă şi ladă de gimnastică, trambulină, plasă de volei, mingi, porți de handbal și fotbal. Lucrările, în valoare de 1.920.000 de lei cu TVA, au fost executate de societatea Servland.

"Continuăm să le oferim copiilor cele mai bune condiții pentru educație, iar sportul este esențial pentru o dezvoltare sănătoasă. Am construit o sală de sport nouă, cu toate dotările necesare, în acest campus școlar. Vom continua astfel de investiții în unitățile de învățământ din oraș", a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

La inaugurare au fost prezenţi atât reprezentanţi ai Colegiului Naţional "Al. I. Cuza", în custodia căruia se va afla sala de sport, cât şi directoarea Şcolii Nr. 7, pe terenul căreia s-a construit campusul. Prin urmare, sala va deservi ambele unităţi de învăţământ.

"Noi vom folosi sala pentru elevii de la clasele primare şi gimnaziu care învaţă în corpul nou de clădire dimineaţa. Prin urmare, după-amiaza, sala va fi liberă şi va putea fi folosită de elevii Şcolii Nr. 7", ne-a declarat, la inaugurare, profesorul de educaţie fizică şi sport de la Colegiul "Cuza", Cristian Brătescu. Acesta susţine că investiţia este binevenită, mai ales că, timp de un an, şcolarii mici şi gimnaziştii de la "Cuza" care s-au mutat în corpul nou de clădire din campus nu au avut deloc unde să facă sport. "Cum terenul aparţine Şcolii Nr. 7, copiii noştri au făcut ora de sport pe aleea aceasta îngustă. Noroc că a fost an cu pandemie şi s-a stat mai mult acasă. E bine că de-acum încolo vom putea desfăşura ore în condiţii normale", mai spune profesorul Brătescu. Acesta susţine că, deşi nu se vor putea desfăşura activităţi sportive ample, deoarece sala nu este dotată cu gradene, obiectivul poate fi folosit fără probleme pentru concursuri şcolare, fiind dotat cu teren de baschet de nivel competiţional.

Alte cinci săli de sport în proiect

Primarul Ionuţ Pucheanu a declarat, la inaugurarea sălii de sport de la Campusul "Cuza", că mai sunt în pregătire încă cinci astfel de investiţii pentru şcolile din municipiul Galaţi. "După 12 ani, am reuşit să obţinem pentru Galaţi fonduri de la Compania Naţională de Investiţii pentru săli de sport. Astfel, suntem în faza de licitaţii pentru Şcoala Nr. 29 şi Şcoala Nr. 22, dar şi pentru o bază sportivă care se va afla între trei unităţi de învăţământ, Şcoala Nr. 2, Şcoala Specială «P. P. Neveanu» şi Colegiul Naţional «Mihail Kogălniceanu»", a spus edilul. Acesta a mai precizat că în fază de proiect se află construirea de săli de sport la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" şi la Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu", însă aici lucrurile vor dura ceva mai mult. "Ambele instituţii figurează în acte că au săli de sport şi nu pot primi finanţare. De aceea, trebuie să schimbăm destinaţia acestor săli şi apoi să aplicăm iar pentru obţinerea de fonduri", a mai adăugat Pucheanu.

Citit 3748 ori Ultima modificare Sâmbătă, 21 August 2021 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.