Inspectoarea generală Gina Brînzan ne-a informat că elevii de la Şcoala Nr. 41 "Sf. Grigorie Teologul" au participat luni, 13 septembrie, la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2021-2022, chiar dacă lucrările de renovare nu sunt terminate. "De miercuri, vor putea intra în clasă. Cele două zile, luni şi marţi, vor fi recuperate", ne-a declarat inspectoarea generală. Reamintim că instituţia de învăţământ se află în reabilitare cu fonduri europene, iar lucrările urmează să fie finalizate, conform contractului, pe 30 septembrie. Elevii vor putea învăţa însă, de miercuri, în câteva clase, în două schimburi, până la terminarea reparaţiilor.
La Şcoala "Sf. Grigorie Teologul", orele vor fi recuperate Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: