Hora prieteniei pe ambele maluri ale Prutului

Hora prieteniei pe ambele maluri ale Prutului
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Proiectul "Prietenii fără hotare sub curcubeul Tricolor" ne-a arătat că, indiferent de graniţe, copiii sunt doritori de cunoaștere, ageri la minte, prietenoși, originali și creativi. Iniţiatoarea acestui proiect este Grădiniţa Nr. 1 din Fârţăneşti, împreună cu echipa: Corina Gheorghiță de la Grădiniţa Nr. 36 din Galaţi, Ileana Tîncabă de la Grădiniţa "Lizuca" Galaţi, Maia Fediucov de la Creșa-Grădiniță Nr. 9 "Scufița Roșie" Cahul, Raisa Stanciu de la Creșa-Grădiniță Nr. 1 Vadul lui Isac, raionul Cahul, la care s-au adăugat grădiniţe de pe ambele maluri ale Prutului.

În data de 11 noiembrie a avut loc un eveniment important al proiectului. Atât partenerii de proiect, cât şi oficialităţile au participat la activitatea cu tema "Joc și armonie în hora prieteniei". Gazdă primitoare a fost Grădinița cu Program Prelungit Nr. 36, din Galaţi. Întâi ne-a descreţit frunţile un program artistic susţinut de preșcolari, care a cuprins şi parada costumelor populare, apoi a venit rândul cadrelor didactice să urce pe scenă: ansamblul vocal al educatoarelor "Doina Dunării".

Din Republica Moldova ne-au onorat cu prezența peste 20 de educatoare, care au participat la eveniment. Au mai fost prezente oficialități din Republica Moldova, inspector general Valeriu Baban din Cahul, inspectoarea general-adjunctă Elena Cebotari și inspectoarea pentru învățământ preșcolar. De asemenea, din România, au participat inspectoarea generală Gina Brînzan, inspectorul general-adjunct Florin Petrișor Andronic, inspectoarea Selena Costea, inspectoarea pentru activităţi extracurriculare Camelia Mirela Pantazică şi inspectoarea pentru Educaţie timpurie Mihaela Dobrin.

Mariana Crihană, profesoară pentru învăţământul preprimar la Grădiniţa din Fârţăneşti, coordonatoarea proiectului

Citit 1749 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Noiembrie 2022 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.