Peste 3.000 de absolvenți de liceu din Galați au fost înscriși pe listele de Bacalaureat pentru sesiunea iunie 2023, dintre aceștia 58 absentând la prima probă, cea de Limba și literatura română. Astfel, conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galați, s-au prezentat în sălile de examen, pentru a le fi testate cunoștințele, 2.973 de candidați.
Elevii au primit la primul subiect un fragment din "Ion Creangă, viața și opera", de George Călinescu, pe baza căruia să redacteze un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați. La subiectul al doilea, elevii au avut de comentat în minimum 50 de cuvinte poezia "A mele visuri…", de Alexandru Vlahuță. La subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații au avut la dispoziție trei ore.
Bacalaureatul va continua marți, 27 iunie, cu proba obligatorie a profilului și apoi, miercuri, 28 iunie, cu proba la alegere conform profilului și se va finaliza, joi, 29 iunie, cu proba la limba maternă. În Galați, niciun elev nu va susține examen la limba maternă.
Afişarea rezultatelor iniţiale va avea loc pe 3 iulie, iar cele finale vor fi cunoscute pe 7 iulie.