Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Nu am nimic... şi nici măcar atât.../ nu ştiu ce n-am... dar asta nu mă doare -
nu-mi pare rău că juru-i supra/plin/ cu tot cu dinadins şi întâmplare!
Din unghiuri suspicioase mă pândesc/ sfinţi de carton şi semidocţi de paie,
vor să-mi dărâme visul de mărgean/ şi scara nemuririi vor să-mi taie!
Azvârle vorbe grele, de asalt,/ spre duhul meu lunatec, pur şi simplu,
îmi suflă-n lumânare şi-n chibrit/ când vine vremea şi când vine timpul
să văd şi eu ce încă stă ascuns/ într-o clipită veşnic următoare,
să-nvăţ şi eu de ce nu am nimic/ şi ce să mai adaug la candoare!
Eu cred că numai tu ai să-nţelegi/ şi n-ai să-i dai răbdării mele brâncă
ş-ai să le spui cestor duşmani de lux/ că m-or sfărâma, dar n-or să mă înfrângă!
Ş-ai să le-arăţi că nici măcar cusur/ nu pot avea... dar e n-au cum să ştie
şi n-or să afle-(n veac de veac, amin) - / că am un Dumnezeu şi-o Poezie!
