Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Furnicile se suie pe degetele drepte,
furnicile se suie pe degetele stângi -
toate mi-aduc n-aminte cea mai curată vreme,
când căutam cărarea, când căutam (pe brânci)
o cale spre lumină, spre-acel Ceva deschis:
un vârf, un sus, o rază, o frânghie, o scară,
şi nu eram aproape... şi nu eram departe,
mi se părea urcare-ntr-un fel de paraclis -
părere că (în veacuri) nimic nu mai pogoară
să ia moarte din viaţă, să ia viaţă din moarte!
Furnicile se suie spre inimă, spre ochii
închişi cu ne/răbdare, cu somn şi vis frumos -
ce sfântă înălţare şi râvnă-n toate-aceste
strădalnice mărunte!... nu ştiu că n-au întors,
nu ştiu că-nsufleţirea de/mersului în sus
e plină cu primejdii, cu piedici până-n capăt,
dar merg fără hodină... şi caută, şi scurmă,
şi plusul cere minus, şi minus cere plus -
ce crudă amăgeală!... ochii s-opriţi sub lacăt:
şi nici o cheie-n faţă, şi nici o cheie-n urmă!