(!) stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte,
în inimă, în lacrămi, aproape şi departe,
în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp -
e-un substantiv liturgic, n-ai cum să-l dai la schimb,
nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul,
şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul,
ţine pământu-n braţe, frumos şi vertical,
stârneşte viu-n plante... şi-n om... şi-n animal (!)
(!) un substantiv monastic, comun, fără de care
n-ar fi nici zei, nici demoni, nici sfinţi în calendare,
curge din sine-n sine, cum vrea, cum vrei, încet,
în ritmuri infernale, în pas de menuet,
se-nalţă şi coboară, ucide şi învie,
ascunde şi arată „astfel” mie şi ţie,
îţi dă răspuns la toate, corect, fără să-i ceri,
mereu... şi nu se varsă - de-a pururi - nicăieri (!)
