Învăţătoarele şi educatoarele, obligate să facă facultate

Învăţătoarele şi educatoarele, obligate să facă facultate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă în şase ani nu obţin diploma de licenţă în profilul postului, vor rămâne fără catedră * Cadrele didactice sunt nemulţumite de această prevedere * După ce a comis greşeala, Andronescu promite că va scoate prevederea când ordonanţa va fi votată ca lege în Parlament


În luna decembrie 2012, Ecaterina Andronescu a dat Ordonanţa de urgenţă 92/2012 care modifică Legea Educaţiei şi care stipulează, la Articolul VI, că "Educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".

Ca urmare, toţi învăţătorii şi educatorii care vor să rămână la catedră sunt obligaţi în următorii şase ani să-şi completeze studiile. Măsura a nemulţumit învăţătoarele şi educatoarele, unele dintre acestea fiind chiar absolvente ale colegiilor de institutori, care îndeplinesc deja această condiţie.

„Colegiul de institutori m-a ajutat doar să iau o diplomă” 

Am discutat pe această temă cu una dintre învăţătoarele cu gradul I, cu diplomă de institutor în învăţământul primar: „Nu mi se pare normală această măsură, aşa cum nu mi se pare normal că s-a renunţat la formarea învăţătorilor în liceele pedagogice. Eu am urmat ambele forme de învăţământ şi, recunosc cu mâna pe inimă, că profesional m-am format la liceu. A fost o instruire de durată, la vârsta potrivită, la care într-adevăr poţi modela caracterul unui tânăr ca să devină dascăl priceput. Au fost ore de practică organizate temeinic de nişte profesori foarte buni specialişti. Peste care s-a adăugat experienţa de la catedră. Am urmat şi colegiul de institutori, după care m-am ales doar cu diploma, nu şi cu o dezvoltare profesională reală. Şi am făcut colegiul la zi. Lucrurile importante le-am deprins în liceu. Colegiul l-am făcut doar pentru punctaj în plus în caz de restrângere de activitate. Ca urmare, nu cred că o învăţătoare care are peste 45 de ani se va duce la colegiu şi va căpăta, profesional vorbind, altceva în plus decât o hârtie”, spune o învăţătoare de la Şcoala nr. 28.

Cadrele didactice consideră că măsura luată de Andronescu nu face decât să aducă ceva bani în plus universităţilor care nu mai ştiu de unde să racoleze studenţi pentru veniturile proprii.

„Aşa a fost şi cu maiştrii instructori”

Inspectorul pentru învăţământ primar Teodor Ştefănică susţine că măsura este luată în  vederea uniformizării studiilor cadrelor didactice care predau la grădiniţe şi clase primare. „Aşa s-a întâmplat şi după anii '90, când a intrat în vigoare fosta lege a Educaţiei, care a prevăzut că maiştrii instructori care nu aveau liceul, trebuie să finalizeze aceste studii în decurs de 7 ani. Dacă sunt învăţători care au şase ani până la pensie, au scăpat. Dar cei care mai au şapte şi vor să rămână pe post, cred că ar trebui să-şi obţină diploma de licenţă. De regulă, învăţătoarele şi educatoarele au finalizat şi un colegiu. Sunt destul de puţine cele care nu au diplome de licenţă”, concluzionează Teodor Ştefănică.

Acelaşi lucru ni l-a explicat şi inspectoarea generală, Laura Marin, care susţine că e posibil să se prelungească  termenele, aşa cum s-a făcut şi în cazul maiştrilor instructori: "E bine că se cere ca învăţătorii să aibă studii de licenţă. E tot un mod de formare profesională, care este binevenită oricând", concluzionează şefa învăţământului gălăţean. 

Andronescu promite să scoată în parlament articolul din ordonanţă

Tipic pentru fostul ministru Andronescu e să se dezică de ceea ce a stabilit prin acte normative. Chiar ieri, aceasta a adăugat că va solicita în Parlament să se renunţe la această prevedere a ordonanţei, când se va transforma în lege. Însă rămâne de văzut care va fi decizia politicienilor. Până atunci avem un document cu valoare legislativă şi un precedent, acela prin care toţi maiştii instructori au fost obligaţi să-şi completeze studiile.

Citit 5860 ori Ultima modificare Marți, 15 Ianuarie 2013 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.