Când se depun dosarele pentru gradaţiile de merit

Când se depun dosarele pentru gradaţiile de merit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Monitorul Oficial din 9 ianuarie 2013 s-a publicat ordinul de ministru prin care se stabilesc criteriile şi graficul de acordare a gradaţiei de merit. Premierea se acordă pe cinci ani, pentru 16 la sută din totalul posturilor didactice din judeţ şi reprezintă 25 la sută din salariu.  Gradaţia de merit se obţine printr-un concurs de dosare întocmite de cadrele didactice care consideră că merită să fie premiate. Criteriile de departajare sunt următoarele: activităţile complexe cu valoare instructiv-educativă - ponderea 80 la sută,  performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială - ponderea 10 la sută, participarea la proiecte - ponderea 5 la sută, creşterea prestigiului unităţii de învăţământ - ponderea 5 la sută.

Pe 13 mai se afişează listele

Comisia paritară din cadrul ISJ va detalia acordarea punctajului în perioada 1 – 15 martie. După această dată, până pe 11 aprilie cadrele didactice vor depune la ISJ dosarele care cuprind documentele justificative, urmând ca analizarea lor să se facă până pe 19 aprilie. După ce dosarele au fost verificate de comisie şi de reprezentanţii sindicatelor, pe 13 mai se va afişa lista cu punctajele obţinute de cadrele didactice. Profesorii nemulţumiţi pot depune contestaţii între 15 – 17 mai. Pe data de 26 mai se vor afişa listele finale cu profesorii care vor beneficia de această premiere.

Citit 4647 ori Ultima modificare Marți, 15 Ianuarie 2013 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.