Proiecte îndrăzneţe în educaţie: Calculatoare de buzunar pentru elevi

Proiecte îndrăzneţe în educaţie: Calculatoare de buzunar pentru elevi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Tehnologiei şi Informaţiei, Dan Nica, a fost prezent la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor din România, desfăşurată la Galaţi. Cu această ocazie, Dan Nica le-a propus participanţilor un proiect prin care elevii şi studenţii români ar putea primi, gratuit, minicomputere, cu ajutorul cărora pot realiza proiecte IT. Potrivit ministrului, este vorba despre nişte computere, cunoscute sub denumirea de Rasberry Pi, inventate de un grup de profesori de la Cambridge. Preţul unui astfel de dispozitiv nu depăşeşte 35 de dolari şi poate înlocui cu succes vechile unităţi de calculator. Potrivit ministrului Nica, anul trecut, Google a distribuit în Marea Britanie 15.000 de astfel de computere. „I-am rugat pe cei prezenţi astăzi la Consiliu să facă un studiu pentru a vedea gradul de interes al elevilor. În măsura în care elevii şi studenţii din România vor fi interesaţi de o astfel de ofertă, minicomputerele ar putea fi distribuite gratuit tinerilor fără mari posibilităţi materiale, prin intermediul unei platforme de înscriere on-line. Pentru ca aceste computere să ajungă în şcoli ar putea fi accesate fonduri pe bază de proiecte europene. Nu excludem nici varianta ca anumite societăţi să investească în astfel de proiecte, societăţi care  ar putea benefica, pe viitor, de invenţiile tinerilor realizate cu ajutorul acestor computere”, a declarat Dan Nica.

Elevii care au participat la eveniment s-au arătat foarte încântaţi de noul computer, care este de mărimea unei casete audio, dar care se poate conecta fie la un monitor, fie la televizor. Interesul elevilor este, din ceea ce a spus ministrul Nica, un criteriu foarte important în implementarea proiectului.

Citit 3115 ori Ultima modificare Vineri, 08 Februarie 2013 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.