22 de studenţi americani trăiesc experienţa gălăţeană

22 de studenţi americani trăiesc experienţa gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

22 de studenţi americani de la Arcadia University sunt prezenţi în aceste zile în România în cadrul proiectului Study&Travel@RO, derulat de Universitatea „Danubius” din Galaţi. Studenţii americani s-au întâlnit cu elevi de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” în cadrul activităţii „Astăzi liceeni în România, mâine studenţi în SUA”, care s-a derulat în două etape: prima la Universitatea „Danubius”, a doua la CNVA.

„Liceenii au avut oportunitatea de a afla de la studenţii americani detalii despre programele de studii ale Universităţii Arcadia, discuţiile fiind purtate într-un dialog liber despre asemănări şi diferenţe între cele două sisteme de învăţământ, despre distracţie, despre gastronomie, despre o zi din viaţa de student Arcadia”, se arată într-un comunicat de presă al „Danubius”. „Suntem mândri de relaţia strânsă pe care o avem cu Arcadia University. Ne bucurăm că putem oferi aceasta experienţă elevilor CNVA şi vă asigurăm că nu ne vom opri aici. Avem deja în pregătire programe de studiu în străinătate, studenţi americani vor veni să studieze la Danubius şi studenţii noştri vor merge să trăiască experienţa studiilor în America”, a punctat rectorul „Danubius”, Andy Puşcă.

La rândul lor, oaspeţii s-au declarat fascinaţi de ce au găsit la Galaţi. „În nicio altă parte a lumii nu am fost atât de călduros primiţi ca la Universitatea „Danubius”. Este o şansă extraordinară pentru studenţii Arcadia să călătorească şi să interacţioneze cu studenţii Danubius şi cu elevii CNVA, fiind fascinaţi de cultura română. Au învăţat chiar şi câteva cuvinte româneşti şi se mândresc cu asta. Acest program este deja o tradiţie pentru universităţile noastre şi vom dezvolta împreună multe alte proiecte interculturale”, a declarat unul dintre profesorii care însoţesc grupul de la Arcadia, Bill Meieres.

Citit 1945 ori Ultima modificare Marți, 12 Martie 2013 17:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.