Veşti proaste pentru părinţi: Naveta elevilor va fi decontată doar parţial, din anul şcolar 2013-2014
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Veşti proaste pentru părinţi: Naveta elevilor va fi decontată doar parţial, din anul şcolar 2013-2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din anul şcolar 2013-2014, Ministerul Educaţiei Naţionale intenţionează să nu mai deconteze integral contravaloarea transportului elevilor, ci doar în limita unor anumite valori. Ministerul Educaţiei a luat această decizie după ce, din datele centralizate la nivel naţional, a reieşit că, pentru acelaşi număr de kilometri parcurşi, transportatorii practică diferenţe foarte mari de tarife. Măsura vizează reducerea cheltuielilor din bugetul Educaţiei, dar ar putea lovi tot în familiile elevilor. Asta dacă transportatorii nu vor fi dispuşi să reducă preţurile abonamentelor la limita maximă de decontare pe care urmează să o stabilească, prin lege, ministerul.

Preţ dublu pentru aceeaşi distanţă

Diferenţe enorme privind tarifele abonamentelor sunt şi la nivelul judeţului Galaţi, aşa cum arată o statistică a Inspectoratului Şcolar Judeţean. De exemplu, în luna martie 2013, un elev de la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, care vine în Galaţi de la o distanţă de zece kilometri, a plătit 65 de lei. În acelaşi timp, pentru un abonament pe aceeaşi distanţă, de la o firmă diferită de transport, un elev al Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” a scos din buzunar nu mai puţin de 150 de lei, adică mai mult decât dublu! Cele mai scumpe abonamente, în valoare de 340 de lei, le plătesc câţiva elevi ai Liceului cu Program Sportiv Galaţi, care vin de la o distanţă de peste 50 de kilometri.

„Investiţiile diferite făcute de transportatori şi cheltuielile cu regia sau cu reparaţiile se resimt în diferenţele de preţ. În plus, altfel se parcurge o distanţă în zona de şes, altfel în zonă de deal”, explică tarifele diferite, practicate pentru aceeaşi distanţă, Silviu Cârlan, prim-vicepreşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Maxim 120 de lei decontaţi

Până acum, Ministerul Educaţiei deconta elevilor integral contravaloarea acestor abonamente, chiar dacă o făcea cu întârziere. În luna martie, la nivelul judeţului Galaţi, erau în plată 2.862 de abonamente, în valoare totală de 416.239 de lei (peste patru miliarde de lei vechi). Unele sunt abonamente la CFR, dar majoritatea sunt pentru maxi-taxi.

Din acest an şcolar, ministerul ar urma să introducă un prag maximal de decontare, de 26 de lei pentru un abonament pe distanţa de 3 km şi de 120 de lei pentru un abonament pe distanţa de 50 kilometri. În aceste condiţii, constrânşi, în unele cazuri, de faptul că nu au altă opţiune de transport, elevii care vor să înveţe ar trebui să suporte singuri diferenţa dintre preţul abonamentului şi suma decontată. Asta mai ales dacă transportatorii nu sunt dispuşi să micşoreze preţul abonamentelor. Şi, în ciuda faptului că şi-ar putea pierde clienţii elevi, nu par gata să o facă: „Fiecare transportator are propria strategie de marketing, nu pot şti ce vor face. Diferenţa ar trebui însă subvenţionată de altcineva”, mai spune Silviu Cârlan.

Soluţii pentru evitarea abandonului şcolar

În condiţiile în care, în ultimii doi ani, foarte mulţi elevi au solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean transferul la unităţi de învățământ aflate mai aproape de casă, pe motiv că familiile nu mai pot susţine costurile, inclusiv cele cu transportul, atunci ministerul ar trebui să găsească soluţii alternative, pentru limitarea abandonului şcolar. Una dintre propunerile ministerului este achiziţionarea mai multor microbuze şcolare, care să faciliteze transportul copiilor între localităţi. O soluţie ar fi şi implicarea comunităţii locale, un exemplu în acest sens fiind Băneasa. Directoarea Liceului Tehnologic din Târgu Bujor, Iolanda Bulgaru, spune că primăria din Băneasa a pus la dispoziţie o maşină pentru copiii care vin la liceu, iar părinţii, care plătesc doar benzina, sunt foarte mulţumiţi.

Citit 4902 ori Ultima modificare Marți, 27 August 2013 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.