Şi stai (frumoasă) după geam
şi tot priveşti în depărtare...
îmi pare că omar khayyam
(şi nu numai omar îmi pare)
ţi-a scris pe ochi cea mai senină
şi cea mai simplă poezie
din timpul care stă să vină,
să-ţi dea ce nu mai pot eu (ţie)
din spaţiul pus merinde lumii
(mai de nevoie, mai de silă)
de care nici o milă nu mi-i,
însă de tine mi-este milă
cum stai (frumoasă, fără rost
şi sclavă în singurătate)...
şi eu nu pot uita c-am fost
bun de nimic până la moarte!
