* Un elev de la fără frecvenţă a fost eliminat din examen
Elevii claselor a VIII-a, care au susţinut ieri evaluarea naţională la limba şi literatura română, au ieşit din examen uşor dezamăgiţi. Chiar şi elevii buni, precum cei de la CNVA, au declarat că nu ştiu dacă vor lua punctaj maxim, întrucât li s-a părut dificil să scrie despre semnificaţia poeziei „Rânduri pentru Anul Nou”, de Ion Minulescu. Nici să scrie despre o lansare de carte a unui scriitor la ei în şcoală nu li s-a părut elevilor „prea comestibil”, ei concluzionând că subiectele la literatură au fost mult mai grele decât cele de gramatică.
„Subiecte inadecvate”
Nici profesorii de limba şi literatura română nu s-au arătat prea încântaţi de subiecte. Gabriela Ciubotaru de la Şcoala Nr. 28 susţine că poezia simbolistă nu este deloc uşor de descifrat pentru toate categoriile de elevi, având în vedere că în examen n-au intrat numai şcolile de elită. „Subiectele au fost inadecvate. În plină vară dai elevilor poezie despre Anul Nou. Erau atâtea poezii frumoase care puteau fi date ca suport. Pastelul, de exemplu, este genul care s-ar fi pretat la elevii de această vârstă. În acelaşi timp consider că redactarea unei scurte naraţiuni despre o întâlnire cu un scriitor contemporan în şcoală i-a pus în încurcătură pe cei mai mulţi dintre elevii de la şcolile din mediul rural, care nu au participat niciodată la un asemenea eveniment. Aici a mai fost şi altă problemă: scriitorul contemporan trebuia să fie real sau imaginat de ei? Nu se precizează nimic clar în legătură cu acest lucru”, spune cadrul didactic de la una dintre cele mai bune şcoli ale Galaţiului. Gabriela Ciubotaru consideră că subiectele de gramatică nu au avut grad de dificultate prea mare. De asemenea, profesoara susţine că nici cerinţele potrivit cărora li se cere elevilor să scrie compuneri cu un anumit număr de cuvinte nu sunt justificate. „Modelul este preluat de la ţările occidentale, dar să nu uităm că acolo elevii dau examenele pe computer şi numărarea cuvintelor se poate face automat, pe când la noi e un stres suplimentar pe umerii elevilor, dar şi a profesorilor corectori care trebuie să stea să numere cuvinte”, mai spune Gabriela Ciubotaru.
Cu telefonul mobil în buzunar
La Şcoala Nr. 18, comisia a fost nevoită să elimine din examen un candidat asupra căruia s-a descoperit un telefon mobil. "Era elev la frecvenţă redusă, oricum nu scrisese nimic, aştepta să treacă ora ca să poată ieşi din examen. Mare pierdere nu e pentru el", ne-a spus inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai, preşedinta comisiei judeţene de evaluare.
Miercuri proba la matematică
Elevii claselor a VIII-a se vor reîntoarce în sălile de examen miercuri, 25 iunie, când vor susţine proba la matematică. Primele rezultate se vor afişa pe 27 iunie, până în ora 16,00. În aceeaşi zi, până la ora 20,00, pot fi depuse contestaţiile de către elevii nemulţumiţi de notele primite. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 1 iulie.