VEZI care sunt PREMIANŢII Festivalului de Teatru pentru Elevi. Cine a CÂŞTIGAT cele mai multe premii

VEZI care sunt PREMIANŢII Festivalului de Teatru pentru Elevi. Cine a CÂŞTIGAT cele mai multe premii
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Festivalul Judeţean de Teatru pentru Elevi "I. L. Caragiale" şi-a desemnat câştigătorii celei de-a 14-a ediţii, la care au participat nouă licee, cu 13 trupe şi 17 spectacole.

Trupa "Trimbulinzii" de la Colegiul Naţional "C. Negri" (CNCN), coordonată de profesoara Valentina Braşoveanu, a câştigat trei distincţii: Marele Premiu - pentru spectacolele "Suflete tari" şi "Pantofii de lac", premiul pentru cea mai bună interpretare a unui personaj principal feminin - Alexandra Gavrilov şi premiul pentru cea mai bună interpretare a unui personaj masculin - Andrei Avram. Tot de la CNCN este şi eleva care a primit premiul pentru regie - Alina Codreanu - care a convins juriul cu punerea în scenă a piesei lui Băieşu "Boul şi viţeii". Coordonatoare i-a fost profesoara Cătălina Benea.

Premiul pentru scenariu original i-a revenit elevului Cosmin Butură, de la Colegiul Tehnic “Radu Negru”, pentru piesa "Fantomele Anei".

Daniel Lungu de la Colegiul "Al. I. Cuza" a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin, iar Andreea Grigoraş, de la Economic, pentru cel mai bun rol secundar feminin.

Premiul I a fost acordat trupei "Contrast" de la Colegiul Economic, coordonată de profesoarele Eleny Cojocaru şi Simona Stoica, premiul al II-lea - trupei "Liane" a Colegiului "Elena Doamna", coordonată de profesoara Nicuţa Blaga Ardeleanu, iar premiul al III-lea, trupei "Catharsis" de la Liceul CFR, coordonată de profesoara Georgiana Ciobotaru.

Trupele "Scaunele" de la "Radu Negru", "Berenger" de la Economic, "Teen-Act" de la "Sfânta Maria", dar şi elevul Dorian Leonte de la "Sfânta Maria" au primit câte o menţiune.

Premii speciale s-au acordat profesoarei Nicuţa Blaga Ardeleanu, pentru organizarea festivalului, elevei Mihaela Ursu şi trupei "Arlechin" de la Liceul Tehnologic din Pechea.

Citit 2741 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2015 21:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.