KLAUS IOHANNIS vrea mai mult din PIB pentru Educaţie. DECLARAȚII ale președintelui, la întâlnirea cu studenţii din Galaţi (FOTO)

KLAUS IOHANNIS vrea mai mult din PIB pentru Educaţie. DECLARAȚII ale președintelui, la întâlnirea cu studenţii din Galaţi (FOTO)

Foto ”Viața liberă”, Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
6 comentarii


Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a participat marți, 9 august, la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, la deschiderea oficială a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR). Evenimentul, aflat la cea de-a XI-a ediţie, organizat în perioada 8-16 august 2016 de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), a adunat în aceeaşi sală 350 de studenţi din 17 centre universitare din ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Galaţi la invitaţia studenţilor şi a fost primit de gazda evenimentului, rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, Iulian Bârsan.

Plagiatul lucrărilor de doctorat, doar vârful aisbergului


După ce a participat la o scurtă întâlnire cu conducerea Universităţii „Dunărea de Jos”, Klaus Iohannis le-a vorbit studenţilor şi profesorilor prezenţi în sală despre sistemul românesc de învăţământ, dar şi despre cel mai dezbătut subiect al zilelor noastre, tezele de doctorat plagiate.

„Presa a tot vorbit zilele acestea despre verdictele de plagiat în cazul anumitor doctorate. Ele sunt doar vârful aisbergului atunci când vorbim despre etica şi integritatea academică. Este un prim pas, dar în mod cert nu poate şi nu trebuie să fie unicul. Lucrările de licenţă şi tezele de masterat  trebuie să respecte o serie de norme clare aplicate în mod consecvent în practica din mediul universitar. Astfel, am putea preveni cultura plagiatului încă din primii ani. Vă asigur de întregul meu sprijin în a readuce corectitudinea şi valoarea în mediul academic sub toate aspectele sale. Mă bucur că va fi realizată pentru prima oară o evaluare a şcolilor doctorale, deşi recunosc că nu înţeleg exact de ce a trebuit să aşteptăm cinci ani de la promulgarea Legii Educaţiei pentru a demara acest proces. Am speranţa că Ministerul Educaţiei va reuşi să găsească cele mai bune instrumente în a asigura corectitudinea şi calitatea acestui proces. Este în interesul nostru, al tuturor, ca sistemul superior de învăţământ românesc să fie deasupra oricăror îndoieli privind calitatea şi integritatea sa”, a spus Iohannis.

Clasificarea universităţilor, începutul reformei


Preşedintele ţării şi-a exprimat dorinţa şi susţinerea pentru realizarea unei clasificări a universităţilor, care ar trebui să stea la baza unei reforme viitoare a învăţământului românesc. Mai mult, şeful statului a precizat faptul că universităţile au din ce în ce mai puţini studenţi în primul rând din cauza scăderii demografice şi, în al doilea rând, din cauză că nu există strategii atractive pentru potenţialii studenţi români şi străini.

„Există, din păcate, programe de licenţă şi masterat în cadrul cărora profesorii încă dictează după capitole din cărţi, în loc să stimuleze creativitatea studenţilor şi spiritul critic. Nu pierdem potenţial doar prin abandon şcolar sau nepromovarea Evaluării naţionale sau a Bacalaureatului, ci şi prin lipsa accesului la programe de învăţământ superior de calitate, care să dea studenţilor capacitatea de a-şi genera propria formare pe tot parcursul vieţii. Numărul studenţilor din România continuă să scadă, din motive care ţin de demografie, dar şi de capacitatea universităţilor de a atrage potenţiali studenţi valoroşi din medii socio-economice defavorizate sau din afara ţării, prin strategii de internaţionalizare a învăţământului superior. Este nevoie ca universităţile să îşi definească mai bine misiunea şi contextul economico-social căruia îi răspund. De aceea, cred că realizarea unei clasificări a universităţilor care să oglindească diversitatea firească a misiunilor asumate ar trebui să stea la baza oricărei reforme viitoare", a explicat Klaus Iohannis.

Scăderea demografică şi lipsa banilor afectează învăţământul


Despre scăderea demografică a vorbit şi Ministrul Educaţiei, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, prezent şi el la deschiderea Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România.

”Scăderea demografică afectează învăţământul românesc. Ştiu că sunt universităţi care nu au reuşit, în sesiunea din vară, să îşi ocupe locurile. Ştiu şi faptul că sunt universităţi care nu îşi ocupă locurile la anumite specializări. Dacă scăderea demografică este un factor pe care nu îl poate controla nimeni, nici universităţile, nici ministrul Educaţiei, la capitolul specializări, modificarea stă în puterea conducerii universităţilor. Şi asta pentru că ele sunt autonome, ştiu să-şi gestioneze bugetele şi profilurile, iar unele specializări dispar, altele apar, este un proces firesc, natural, nu ministerul este cel care ia decizii aici şi suntem convinşi că anumite specializări aflate acum în oarecare declin pot să fie cerute peste câţiva ani”, a explicat prof. univ. dr. Mircea Dumitru.

Domenii subfinanţate


În încheierea discursului său din faţa studenţilor veniţi din toate centrele universitare din ţară, Preşedintele Klaus Iohannis a recunoscut că până în prezent educaţia şi cercetarea din România au fost subfinanţate, motiv pentru care a afirmat că va susţine alocarea unor fonduri mai mari către Ministerul Educaţiei.

„Un învăţământ de calitate reprezintă cheia pentru o Românie competitivă, o Românie care oferă cetăţenilor săi oportunităţi reale în propria ţară, exportând inovaţie. Avem datoria de a găsi soluţii pentru a le oferi tuturor, prin educaţie, şansa la un viitor mai bun. Lipsa banilor nu ar trebui să mai reprezinte automat şi lipsa şanselor de acces şi de finalizare a studiilor în învăţământul superior. Costul lipsei de investiţie în educaţia de calitate este mult mai mare decât poate România să îşi permită. Faptul că educaţia şi cercetarea din România au fost subfinanţate în mod constant şi supuse unei aşa-numite "reformite cronice" ştim cu toţii. Totuşi, creşterea finanţării, în sine, nu va rezolva problemele. Susţin deci alocarea unui procent mai mare din PIB pentru educaţie şi cercetare, concomitent cu asumarea unui plan clar de investiţii şi priorităţi pe termen lung, respectat de toţi cei responsabili. În plus, pentru a garanta susţinerea unui astfel de demers, este nevoie ca sistemul educaţional şi cel de cercetare să demonstreze valoarea pentru societate, prin transparenţă, evaluare reală a progresului şi a performanţei", a afirmat Iohannis.

Pe lângă preşedintele Klaus Iohanis şi minsitrul Educaţiei, la deschiderea Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România au mai participat şi Andrei Popescu, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, dar şi prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, care le-a spus studenţilor că este primul an după 1990 când numărul absolvenţilor de liceu este sub 100.000, ceea ce înseamnă o provocare pentru toate universităţile din ţară.

La finalul discursurilor, toţi cei prezenţi, inclusiv invitaţii speciali veniţi de la Bucureşti, au făcut o fotografie de grup, după care Preşedintele Klaus Iohannis a fost asaltat de studenţii dornici de fotografii.

Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România va continua cu o dezbatere asupra obiectivelor studenţilor, aceasta urmând să aibă loc astăzi, 10 august, de la ora 20,00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor. La această întâlnire au fost invitaţi şi toţi parlamentarii gălăţeni şi preşedinţii partidelor parlamentare din Galaţi.

Citit 3473 ori Ultima modificare Joi, 11 August 2016 01:04

6 comentarii

  • postat de Cetatean Miercuri, 10 August 2016 17:30 109.166.133.*** Link la comentariu
    3
    3

    Eu muncesc o viata intreaga si nu o sa am sigur 6 case.oare cu cate mainii a muncit mister iohannis,de lea procurat?intrebarea e simpla ca si rsp.oare ati fost corect mister ,pe mn unul nu ma mintiti.pe altii poate
    Va doresc inca un mandat de la cotizanti ,cei care traiesc alaturi de noi in tara asta,,diaspora,,si vad greul de la noi.dar prin ecran tv

    Raportează
  • postat de Cehov Miercuri, 10 August 2016 12:10 31.17.250.*** Link la comentariu
    0
    10

    ...cum de a lipsit ilustrul doctor profesor de la catedrala?...

    Raportează
  • postat de Educatia Miercuri, 10 August 2016 11:03 89.136.231.*** Link la comentariu
    4
    14

    Deh!.... Declaratie de imagine in fata studentilor. Daca il lasa pe Sorin Campean ca ministru la Educatie, era credibil. Sorin Campean avea un plan ca pana la finele lui 2018 sa se ajunga la 6% pentru educatie si la alinierea salariilor din educatie cu cele din alte sectoare (pana in iulie, 2016, salariul mediu net din educatie era de 1900 lei fata de 2100 din economie; dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 20/2016, salariul mediu net din educatie va fi de 1920 lei fata de 2300 din economie. Asta este ,,grija'' reala fata de educatie!). Sper ca studentii cunosc realitatile.

    Raportează
  • postat de om Miercuri, 10 August 2016 09:55 84.117.42.*** Link la comentariu
    7
    13

    Felicit organizatorii acestei manifestari! In plina vacanta sa aduni laolalta atatia studenti este o adevarata performanta. Tineti aproape dragilor. Voi sunteti schimbarea! Voi sunteti speranta societatii actuale!

    Raportează
  • postat de Nobel Miercuri, 10 August 2016 09:46 82.208.137.*** Link la comentariu
    8
    12

    "Iohanis vrea mai mult PIB pentru educatie..." . Te buseste rasul: pai de cine depinde? Nu de Guvern? Nu el face bugetul si repartizeaza procentele? Si cine conduce Guvernul? Nu "onoratul" prim ministru, care intamplator, este numit chiar de domnia sa?
    E usor sa dai declaratii sforaitoare: vreu mai mult PIB... bla-bla... dar "astia" nu sunt de acord... etc.
    Da-le un impuls, mein herr!

    Raportează
  • postat de go home 6 case Miercuri, 10 August 2016 06:51 5.13.157.*** Link la comentariu
    12
    9

    o persoana care are probleme cu legea ar trebui sa nu pozeze in presedinte,,,, apoi 6 case, are acelasi stil ca adrian nastase zis tot 6 case acelasi zeflemism acelasi tupeu

    meditatii la fizica si alte minciuni din campanie??? DAR E MORAL SA FACI MEDITATII IN SPATELE UNUI SISTEM MURIBUND SI PARAZITAR??/..

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.