23 de directori şi adjuncţi SCHIMBAȚI în şcolile din judeţul Galaţi

23 de directori şi adjuncţi SCHIMBAȚI în şcolile din judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Ministerul Educaţiei susţine că va organiza concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori chiar din această toamnă


Cum, din 2008, toţi miniştrii care s-au perindat la conducerea Educaţiei au tărăgănat adoptarea unui ordin care să reglementeze organizarea concursurilor în şcoli, a devenit o tradiţie ca la data de 1 septembrie directorii şi adjuncţii unităţilor de învăţământ să fie schimbaţi pe motive mai mult sau mai puţin politice. Întrucât de opt ani nu s-a mai făcut nicio numire de director prin concurs, numirile managerilor de şcoli au fost lăsate la latitudinea conducerilor inspectoratelor şcolare, supuse la rândul lor presiunilor politice. Prin urmare, chiar şi acolo unde schimbările sunt impuse de factori de altă natură, oamenii şcolii suspectează intervenţia politicului. Acesta este motivul pentru care, la fiecare început de nou an şcolar, există tensiuni în rândurile cadrelor didactice, legate de acest subiect. La nivel naţional, anul acesta s-a ajuns chiar şi la plângeri la Ministerul Educaţiei, ministrul Mircea Dumitru promiţând că va trimite Corpul de Control să verifice ce se întâmplă în teritoriu.

La Galaţi, inspectoarea generală Mioara Enache (foto) susţine că n-au fost prea multe înlocuiri: "Au fost schimbaţi 17 directori, toţi în mediul rural. Dintre aceştia, 12 au fost înlocuiţi la cerere, pentru că nu şi-au mai dorit un alt mandat, trei pentru că au ieşit la pensie şi doi pentru că s-a impus o schimbare a conducerii în şcoala respectivă", a declarat Mioara Enache.

Aceasta mai susţine că au fost înlocuiţi şi şase directori-adjuncţi, la Şcoala Nr. 17, Şcoala Nr. 28, Şcoala Nr. 42, Colegiul "Cuza", Colegiul "Hogaş" Tecuci şi Şcoala din Smârdan.

Înscrieri pentru concurs, din 13 septembrie

Şefa ISJ Galaţi susţine că, în videoconferinţa avută cu ministrul Educaţiei, acesta a anunţat că în toamna aceasta se vor relua concursurile pentru directori: "Ni s-a spus că există un proiect de metodologie pentru concurs şi un calendar, care vor fi aprobate după ce vor fi supuse discuţiilor în Comisia de Dialog Social. Dacă va fi aprobat calendarul în forma actuală, pe 12 septembrie se va anunţa concursul, iar înscrierile şi înregistrarea dosarelor pe platforma Ministerului Educaţiei se vor face în perioada 13 septembrie - 2 octombrie", mai precizează Mioara Enache.

Ca noutate absolută, în metodologie se stipulează că toţi profesorii care candidează la funcţia de director vor susţine o probă scrisă pe 12 octombrie, la nivel naţional, cu subiecte unice, urmând ca cei care au promovat proba să susţină interviurile până pe 11 noiembrie.

Citit 9446 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2016 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.