PRIMA ZI DE ȘCOALĂ pentru 100 de DEȚINUȚI, la Penitenciarul Galaţi

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ pentru 100 de DEȚINUȚI, la Penitenciarul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a fost organizată şi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Anul acesta, aproximativ 100 de deţinuti aflaţi în custodia unităţii s-au înscris la cursurile şcolare.

Evenimentul a debutat pin oficierea slujbei “Te Deum” realizată de preotul unităţii şi a continuat cu prezentarea cadrelor didactice care vor asigura instruirea şcolară a deţinuţilor în acest an, precum şi cu prezentarea curriculei şcolare stabilite la nivel naţional de Ministerul Educaţiei Naţionale. În deschidere, directorul unităţii a prezentat mesajul transmis de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, subliniind importanţa procesului educaţional în reintegrarea socială a persoanelor condamnate.

În anul şcolar 2016-2017, şcolarizarea deţinuţilor pentru ciclul primar şi gimnazial va fi asigurată de Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Pufan" din Galaţi. Învățământul liceal va fi asigurat cu sprijinul profesorilor din cadrul Liceului "Simion Mehedinţi". În acest sens, au fost instituite două clase cu profil tehnic, în domeniul fabricării produselor din lemn. După finalizarea studiilor liceale, persoanele condamnate vor obţine o calificare profesională de tehnician în prelucrarea lemnului.

În urma absolvirii unui an şcolar, deţinuţii primesc o diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe care nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de şcolarizare în perioada executării pedepsei privative de libertate.

"Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare în societate", ne-a declarat Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Citit 1917 ori Ultima modificare Luni, 12 Septembrie 2016 19:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.