PROFESORII, puşi la grele încercări | Lacrimi şi emoţii la CONCURSUL de DIRECTORI

PROFESORII, puşi la grele încercări | Lacrimi şi emoţii la CONCURSUL de DIRECTORI
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Candidaţii la fotoliile de directori au avut de rezolvat teste grilă de logică şi inteligenţă, care i-au pus în dificultate pe profesorii de la specializările umaniste


Stres maxim, nervi, disperare, chiar şi lacrimi pentru oamenii în toată firea care s-au prezentat la concursul de directori, desfăşurat, ieri, la Liceul Tehnologic de Marină. Subiectele le-au dat de furcă mai ales candidaţilor care predau discipline umaniste, întrucât conţineau itemi de analogie cu figuri care se roteau, cam în genul testelor de inteligenţă Mensa. Dacă profesorii de fizică, matematică şi chimie n-au prea fost afectaţi de genul acesta de itemi, cei de istorie, limbi străine şi limba română ne-au declarat că le-a fost aproape imposibil să-i rezolve, mai ales că figurile erau desenate destul de mic, aveau diferite detalii pe care cu greu le-au putut descifra. Au fost cadre didactice care nu au reuşit să obţină minim 7,00 tocmai din această cauză.

Cum testele au fost grilă, corectarea lor s-a făcut tot în cursul zilei de ieri, aşa că profesorii n-au avut prea mult de aşteptat pentru rezultate.

"Subiectele au fost cumplite. Examenul a fost umilitor. Eu am obţinut notă de trecere - 8,50, chiar dacă provin de la profil umanist. Noi am fost dezavantajaţi faţă de cei care predau discipline de profil real. Am văzut colegi care au ieşit plângând din examen şi pe bună dreptate. Ce ni s-a cerut nouă să rezolvăm nu arată dacă eşti sau nu un bun manager. Unul dintre subiecte era: Ce are mai apropiat măgarul: coama, copitele sau coada? E de tot râsul!", ne-a declarat Monalissa Nica, profesoara cu cele mai multe candidaturi depuse.

Aceasta susţine însă că, deşi cei de la minister au gândit prost concursul, comisia de la ISJ Galaţi a făcut tot posibilul ca lucrurile să se desfăşoare bine, au avut şi cuvinte de încurajare şi de susţinere pentru toţi candidaţii.

"Un item a fost greşit"


Unul dintre candidaţii care au obţinut note mari este şi consilierul local Onuţ Atanasiu, care a fost evaluat cu 9,375. Cu toate acestea, el susţine că ar fi putut lua notă mai mare dacă nu ar fi fost un item greşit: "Aveam o întrebare de genul "Gramul este pentru greutate la fel cum ora este pentru... iar aici aveam de ales între zi, lună, săptămână, pauză. Eu am ales pauza, pentru că gramul nu este unitate de măsură pentru greutate, ci pentru masă. Greutatea este o forţă şi se măsoară în newtoni", a declarat candidatul la funcţia de director la CNVA.

Profesorii au avut de rezolvat 20 de itemi cu analogii cu figuri de rotaţie, 20 de itemi de logică şi cunoştinţe generale şi 20 de itemi de management şi statistică.

VEZI rezultatele şi subiectele care s-au dat la concursul de DIRECTORI DE ȘCOLI

Citit 7769 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2016 00:35

16 comentarii

  • postat de Sindicatul Educatia - presedinte
    Duminică, 16 Octombrie 2016 22:17
    89.136.231.***
    În logica formală este un principiu: dacă premisele sunt false, concluzia este falsă. În cazul respectiv, premisa este falsă deci orice răspuns era fals. Faptul că ,,greutate'' este folosit frecvent în loc de ,,masă'' nu scuză eroarea ministerului. Testul era pentru profesori și nu pentru păstori. Și nici nu ar fi fost o discriminare. Poate că discriminatorie este întrebarea referitoare la mercur: dacă e metal, mineral, soluție, mixtură, aliaj.
    3
    8
    Raportează
  • postat de Pauza şi logica
    Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 17:20
    5.13.180.***
    Domnul Atanasiu nu are dreptate.
    Întrebarea era formulată aşa:
    Cuvântul "gram" este pentru "greutate" aşa cum este "oră" pentru...?
    A) minut
    B) pauză
    C) ceas
    D) zile
    E) timp
    Binenţeles că itemul nu se referă la vreo problemă de fizică, nici nu s-ar fi putut, ar fi fost discriminatoriu pentru profesorii de alte discipline.
    Este o problemă de logică formală, foarte simplă.
    "Greutate" e un termen folosit frecvent în loc de masă. Este foarte cunoscut acest lucru, iar ghilimele de aceea îşi au rostul.
    Ora nu măsoară "pauza", măsoară timpul! Pentru că domnul Atanasiu omite să ne spună că exista şi varianta "timp", cea corectă, la răspuns.
    Dar, asta nu-l face pe domnul profesor mai puţin merituos pentru punctajul obţinut.

    Mă întreb dacă este cineva care recunoaşte că a greşit?
    Şi, dacă nu, de ce?
    4
    12
    Raportează
  • postat de @evident
    Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 16:07
    5.13.207.***
    Planul managerial si capacitatile de a rezolva problemele scolii se verifica la probele urmatoare. Nu stiu daca sunteti bine informat, dar asta a fost o singura proba din 3. Testul a fost intr-adevar mult prea usor, jumatate din el se poate rezolva cu brio de un elev de clasa a patra.
    3
    8
    Raportează
  • postat de @Georgiana
    Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 12:14
    5.13.207.***
    Timpul a fost destul. De curiozitate am rezolvat si eu itemii 1-40, pentru care nu era necesar sa studiezi nimic. Mi-a luat cam 20-25 minute, si am avut o singura greseala intre 21-40. Deci... mai ramanea o ora si jumatate pentru 41-60, u nde si acolo jumatate erau simple, tineau de cultura generala a oricarui profesor.
    2
    6
    Raportează
  • postat de evident
    Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 00:46
    185.137.18.***
    Ori Ministerul este de o subtilitate geniala ori de o cretinitate infinita. La fel de bine putea sa masoare cat timp isi tin respiratia sub apa. Speram sa se verifice capacitatea de a rezolva situatii organizatorice specifice scolii, atragere de fonduri, legislatie, investitii, plan managerial, plan de dezvoltare, notiuni primare de economie.
    Cunosc directori de la multe scoli din Galati. Sunt cu mult mai mult decat mizeria de test. Si ma bucur ca supravietuiesc in rahatul zilnic livrat proaspat de Minister
    4
    11
    Raportează
  • postat de Un observator atent
    Vineri, 14 Octombrie 2016 06:48
    5.13.169.***
    Oare nu mira si nu deranjeaza pe nimeni punctajul unic de 46,875 de puncte obtinut de oamenii unui anumit partid?
    8
    16
    Raportează
  • postat de LACRIMI DE CROCODIL
    Vineri, 14 Octombrie 2016 04:54
    95.77.196.***
    Ne-am lamurit si cu asa zisul concurs cu intrebari ca CE ARE MEREU MAGARUL ? si CARE E ASEMANAREA INTRE CIORAPI SI MANUSI ? La asa partid, asemenea direktori de scholi ! Pe cand la BAC, titularizare def, intrebari la fel ?
    7
    13
    Raportează
  • postat de Georgiana
    Joi, 13 Octombrie 2016 20:53
    5.13.169.***
    Subiectele nu au avut foarte multe in comun cu bibliografia recomandata si timpul alocat a fost prea scurt pentru rezolvarea unui numar atat de mare de itemi.
    13
    10
    Raportează
  • postat de @ipistatul
    Joi, 13 Octombrie 2016 18:00
    5.13.190.***
    La ce valori umaniste va referiti? In exercitarea functiei de director trebuie sa ai o logica si un echilibru desavarsit, mult mai importante decat cultura umanista, care chiar nu e relevanta. Fara a vrea sa ofensez pe cineva, am vazut directori umanisti care iau decizii t otal ilogice, sau nu sunt in stare sa inteleaga un articol de lege.
    Si nu, itemii erau lucruri de bun-simt, nu trebuia sa fii de stiinte exacte ca sa ii poti rezolva. Sunt itemi care se pot da si unui elev de gimnaziu, de fap se si dau, in testele de inteligenta.
    E ridicol cum candidatii la postul de director, multi fosti-directori, cauta tot felul de scuze ca un elev care nu a invatat lectia...
    9
    23
    Raportează
  • postat de profesor
    Joi, 13 Octombrie 2016 17:31
    5.13.190.***
    Itemii 1-40 aveau rostul lor-se testeaza gandirea logica corecta, pe care orice director trebuie sa o aplice cand ia decizii in scoala.
    Ca la unii te crucesti de ce aiureli le poate debita mintea.
    Cat despre eroarea masa versus greutate, da, e o scapare a autorilor subiectelor, dar ele nu erau subiecte stiintifice, asa ca nu e o problema reala.
    Si nu aveai cum sa gresesti la acel item, cine spune ca a ales "pauza" este complet penibil, adica laptele are volum si sarea are...pauza? Nu are niciun sens!
    Cuvantul greutate se foloseste de multe ori in limbajul obisnuit in loc de "masa", chiar daca din punct de vedere fizic e gresit. Aici nu a nalizam forte gravitationale si Newtoni... De exemplu-cand ne referim la cat cantarim vorbim de "greutate ideala" si nu "masa ideala", etc. cand ne masuram si can tarim-spre exemplu la educatie fizica, vorbim de inaltime si greutate, nu inaltime si masa.
    Dar a alege "pauza" in loc de "greutate" e chiar aiurea, denota aproape ceea ce numim analfabetism functional fara suparare.
    11
    18
    Raportează
  • postat de ipistatul
    Joi, 13 Octombrie 2016 15:37
    178.138.99.***
    Nu cred ca se face de ras doamna Monalissa, cred că onor ministeriabilii care nu au stiut sa repartizeze echilibrat itemii axanându-se prea. mult pe inteligenta logico matematicaDe fapt reprezintă un guvern tehnocrat!? Unde sunt valorile profund umaniste!!??
    12
    14
    Raportează
  • postat de Observator
    Joi, 13 Octombrie 2016 11:51
    5.2.205.***
    Se vede că sunt şi măgari cu două copite. Sau că deştepţi sunt nu numai în minister ci şi pe aici. Observaţia d-lui Atanasiu este corectă, pertinentă. Doar că trebuia nu nu răspundă la această întrebare şi, dacă era nevoie, contesta şi dădea în judecată.
    6
    16
    Raportează
  • postat de Magar virtual
    Joi, 13 Octombrie 2016 11:38
    213.218.53.***
    Dupa o simpla cautare pe net am ajuns la concluzia ca intrebarea cu magarul a fost in toata tara cea mai "interesanta" pentru ca este cea mai des citata.
    Orice om isi doreste sa nu aiba de-a face cu "magari". Mai ales cei din mediu virtual care posteaza din rautate, invidie sau neputinta de a fi in pielea altora.
    3
    27
    Raportează
  • postat de Ion
    Joi, 13 Octombrie 2016 08:49
    82.137.8.***
    Doamna Monalissa este din nou ridicola, ca si atunci cand s-a inscris ptr directoare la 5 scoli. Adica un eventual director umanist nu trebuie sa gandeasca logic atunci cand ia decizii in scoala? Da, subiectele 21-40 au fost de tot rasul, in sensul ca le rezolva si un elev de clasa a patra, cam asta era nivelul. Iar dl Onut este si dansul culmea, cum sa alegi "pauza" la itemul ala, se mai face si de ras soynand.
    44
    13
    Raportează
  • postat de Babuin
    Joi, 13 Octombrie 2016 08:48
    109.103.134.***
    Acum au avut profii ocazia sa fie si ei in pielea elevilor. Ar fi bine sa mai puna mana pe carte si sa lase meditatiile pe bani grei! Scoala se face la scoala nu acasa la prof!
    10
    20
    Raportează
  • postat de Sindicatul ,,Educația - președinte
    Joi, 13 Octombrie 2016 07:20
    89.136.231.***
    D-l Onuț Atanasiu are dreptate. Corect era: ,, gramul este pentru masă la fel cum ora este pentru (varianta dată) timp''. Felicitări celor care au trecut testul. Cei care nu l-au trecut nu sunt neaparat cu deficit de inteligență sau de gândire logică. Am argumentat în comentariul de la celălalt articol.
    7
    11
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.