DEFINITIVATUL, de trei ori pe GRATIS

DEFINITIVATUL, de trei ori pe GRATIS
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Conform noilor modificări adoptate la Legea învăţământului, un cadru didactic poate susţine concursul de definitivat de cel mult trei ori fără a plăti taxă. Ulterior, susţinerea examenului va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. De asemenea, persoanele care nu au promovat acest concurs se pot prezenta la o nouă sesiune doar după susţinerea unui stagiu de practică didactică de un an şcolar. Până acum, cadrele didactice care nu promovau examenul de trei ori la rând pierdeau calitatea de titular în învăţământ.

Pentru candidaţii (cadre didactice debutante) care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi au ocupat un post didactic vacant, prin concurs de titularizare, directorul unităţii de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe o perioadă de cel mult un an şcolar. În situaţia în care aceştia promovează în termen de cel mult şase ani de la ocuparea postului didactic vacant, prin concurs naţional, examenul pentru definitivarea în învățământ, consiliul de administraţie modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.

Citit 2234 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Decembrie 2016 01:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.