RECUNOAȘTERE | Elena Drugescu primeşte titlul de profesor emerit
Foto: Foto ”Viața liberă”, Monica Zanet

RECUNOAȘTERE | Elena Drugescu primeşte titlul de profesor emerit
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va acorda, pe 1 februarie, titlul de profesor emerit doamnei profesor dr. ing. Elena Drugescu. Om al catedrei, Elena Drugescu s-a implicat cu pasiune în construirea unei cariere universitare şi a obţinut pe parcursul a peste 45 de ani rezultate remarcabile în domeniul ingineriei materialelor. A absolvit, în 1957, Institutul Tehnic din Galaţi, Facultatea de Mecanică, iar în 1958 a ocupat, prin concurs, postul de preparator la Catedra de Construcţii Navale a aceluiaşi Institut. În 1977, a dobândit titlul ştiinţific de Doctor în Tratamente termice, cu teza: „Posibilităţi de îmbunătăţire a complexului de proprietăţi mecanice ale oţelului pentru construcţii navale, prin operaţii termice”.

În 1990, a primit atestare pentru conducere de doctorat, activitate desfăşurată până în 2016. În 2004 a devenit Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, secţia Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. Elena Drugescu a fost, în perioada 1992-2000, decan al Facultăţii de Metalurgie şi şef de catedră, în perioada 1990-1996, membru în Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în perioada 1981-2003, şi membru al Consiliului Profesoral al Facultăţii de Mecanică şi apoi al celei de Metalurgie. Este un om cu o vastă cultură generală, cu un fin simţ al umorului şi un deosebit talent de vorbitor.

Ceremonia va avea loc miercuri, la ora 11,00, în Sala Senatului.

Citit 2218 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2017 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.