Primele două locuri la Olimpiada naţională Lingvistică, ocupate de două eleve de la Şcoala Nr. 29

Primele două locuri la Olimpiada naţională Lingvistică, ocupate de două eleve de la Şcoala Nr. 29
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Câştigătoarele Premiului I şi al II-lea la Olimpiada Naţională de Lingvistică "Solomon Marcus", desfăşurată între 12 şi 14 mai, la Brăneşti, sunt din Galaţi, de la aceeaşi şcoală, şi au fost pregătite de aceeaşi profesoară. De altfel, tot lotul care a reprezentat judeţul la această competiţie a avut o prestaţie frumoasă, şase dintre cei opt elevi întorcându-se cu diplome.

Diana Ioana Novac şi Sabina Cristina Mititelu, ambele de la Şcoala Nr. 29, de la clasele profesoarei Cristina Bejan, au câştigat Premiul I şi, respectiv, Premiul al II-lea, la faza naţională a Olimpiadei de Lingvistică.

Despre performanţa celor două eleve de clasa a V-a şi a VI-a ne-a povestit profesoara lor, Cristina Bejan, care le-a pregătit, le-a însoţit la concurs şi le-a încurajat. "Olimpiada de Lingvistică nu este un concurs care se bazează pe cunoştinţele pe care le capătă elevii la materiile studiate la şcoală. Este o competiţie înfiinţată de academicianul Solomon Marcus, motiv pentru care îi poartă şi numele, în ideea de a arăta elevilor că există o legătură logică între studierea unei limbi şi ştiinţele exacte. De aceea, premiile sunt câştigate, de regulă, de către elevii care stau foarte bine la capitolul logică, care au o gândire foarte clară şi coerentă şi reuşesc să găsească un semn, o asemănare care generează următoarele reguli pentru a putea descifra un text într-o limbă pe care ei n-o cunosc", ne explică profesoara de la Şcoala Nr. 29.

Aceasta susţine că,  deşi nu este deloc uşoară participarea la un astfel de concurs, cele două eleve au atins asemenea performanţe deoarece sunt bune şi la  limba română, şi la ştiinţele exacte, sunt foarte muncitoare şi, în plus, au învăţat de plăcere.

"Sunt lucruri pe care le-am învăţat împreună, uneori ele de la mine, alteori, invers. Foarte mult ne-a ajutat în pregătirea lotului doamna profesoară Cristina Ciobanu, de la CNCN, care are experienţă la Olimpiada de Lingvistică, pentru că a avut elevi şi la faza internaţională.

Diana Ioana Novac a mai câştigat câte o menţiune la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi literatura română şi la Olimpiada "Lectura ca abilitate de viaţă", dar şi o medalie de argint la naţionala de Informatică, fapt care explică de ce mintea îi merge brici.

Alături de cele două premiante de la Şcoala Nr. 29, câte o menţiune au mai obţinut Andrei Ovidiu Vlase (clasa a IX-a) de la Colegiul "Spiru Haret" din Tecuci şi Cătălin Palade (clasa a XII-a) la CNCN, iar câte un premiu special a ajuns la Bogdan Burghelea şi Sofia Corcăcel, ambii de la CNVA. Chiar dacă nu s-au întors cu diplome, rezultate frumoase au obţinut şi ceilalţi doi componenţi ai lotului judeţean, Lavinia Duman de la Şcoala Nr. 29 şi Dan Mihai Tudor de la Colegiul "Spiru Haret" Tecuci.

Citit 8954 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2017 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.