"A doua jucărie de cuvinte", dar nepreţuit pentru clasa a IV-a B

"A doua jucărie de cuvinte", dar nepreţuit pentru clasa a IV-a B
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

"Astăzi avem o jucărie nouă, pe care am învăţat să ne-o construim noi înşine şi pe care o putem înnoi oricând, ca prin farmec, doar cu puterea unui gând. O jucărie cum nu mai e alta în cutia de comori de acasă sau pe pământul întreg: jucăria de cuvinte".

Aşa scria învăţătoarea Simona Avram de la Şcoala nr. 29, în urmă cu cinci ani, la sfârşitul clasei pregătitoare, când le dăruise elevilor ei prima ocazie să-şi adune gândurile şi cuvintele într-o cărticică. Atunci copiii mai veneau încă la şcoală cu jucăria preferată în ghiozdan şi o mângâiau pe sub bancă printre exerciţii la matematică, cu degete obosite de exersatul literelor. Anii au trecut şi, deşi îşi cunoaşte elevii uneori chiar mai bine decât o fac părinţii lor, a avut surpriza ca, în timpul unei ore de curs, să descopere ce minuni au reuşit să facă cu darul primit la şcoală în clasa pregătitoare. De la poeziile inocente, elevii ajunşi acum în clasa a IV-a, au scris ditai textele literare, au inventat cuvinte şi reţete imposibil de gătit. "A fost o nebunie de activitate la oră, în care am râs cu lacrimi, ne-am amuzat de invenţiile fiecăruia atât de tare, încât ne-am spus că ar fi bine să-i binedispunem şi pe alţii. Aşa s-a născut ideea pentru "A doua jucărie de cuvinte", cărticică ce închide un cerc", explică învăţătoarea clasei a IV-a B.

Cum o aşa frumuseţe de carte avea nevoie de un auditoriu şi de o lansare pe măsură,"Viaţa liberă" le-a oferit spaţiul necesar pentru o asemenea sărbătoare. Emoţionaţi, dar mulţumiţi de ceea ce a ieşit, elevii şi-au citit creaţiile în faţa părinţilor şi prietenilor, care au venit să-i susţină şi să-i aplaude ca pe nişte vedete.

Evenimentul s-a lăsat cu surprize frumoase pentru clasa a IV-a B. Chiar dacă anul acesta doi dintre colegi au fost nevoiţi să se înscrie la alte şcoli, pentru că au fost nevoiţi să-şi urmeze părinţii, ei au fost invitaţi la lansare. Pe Tudor Mihai, acum elev la Şcoala Nr. 28, l-au întâmpinat cu entuziasm: "Tudiii!", iar el i-a răsplătit citindu-le cea mai completă şi pertinentă "reţetă de leneveală", din câte au fost scrise vreodată: "Să ştii că vei primi reţeta de la un expert în asta: două ouă de "nu vreau", o felie "la mişto" din cereale, o roşioară de "pa-pa!", un praf de "nu am chef azi", luat de peste drum, fără să întrebi, o bucată de cartof "lasă-mă să dorm", pe care ţi-o dă vecina vecinei prietenului, o bobiţă de mazăre "azi chiulesc" şi vreau fără comentarii, o lipie de "căscat" (că asta am şi făcut acum)".

N-au avut timp să lenevească prea mult, pentru că Teodora i-a pus la treabă, să prepare "Plăcintă cu ouă de dinozauri": "Presari cinci bucăţi de lună şi trei linguri de soare. Dai apoi fiecărui ou câte un pupic şi faci o plimbare pe faleză. Când te întorci, vei vedea diferite lumini colorate în bucătărie. Ei bine, nu e discotecă, ci au ieşit din ouă puii de dinozaur". Pe care i-au dus apoi într-un parc zoo, iar din taxa de la intrare şi-a luat toată clasa plăcinte câte au vrut, spune povestea mai departe.

Cu Matei Vârlănuţă au descoperit că nici să muncească la zoo pentru bani nu au nevoie, pentru că el deţine reţeta de "Trifoiaşi norocoşi": "Se amestecă făină de  noroc, ouă  de struţ (cu tot cu coajă), se adaugă untul de piropopircăniţă şi un praf de pe mobilă. Se amestecă bine, până se obţine o consistenţă gelatinoasă. Din compoziţia obţinută se modelează forme de trifoi cu cinci foi. În mijlocul acestora se adaugă câte un loz necâştigător. Se bagă  la cuptor, timp de cinci ore, până când lozurile necâştigătoare se transformă în câştigătoare. Se servesc în grabă mare doar lozurile câştigătoare".

Lansarea a fost transmisă în direct, tocmai la Bruxelles, unde a fost urmărită cu sufletul la gură de alt coleg de-al lor, Robert Grumeza, şi familia lui. Robert a ţinut să le împărtăşească noile sale obiceiuri culinare, "Supă de scoţiduşi albaştri lăptoşi, cât mai lipicioşi", care se "serveşte plescăind de plăcere, altfel vei avea ghinion tot anul".

Despre cum s-au simţit la lansare ne-au vorbit Andreea Stanciu, Anca Matache şi Miruna Mihai, completându-se una pe alta, ca o adevărată echipă: "Cartea ne va fi o frumoasă amintire în timp. Ne-am simţit fericiţi când am citit reţetele noastre, pentru că am fost în centrul atenţiei şi alţii au putut vedea ce ştim să facem. Am fost primiţi frumos la ziar şi am avut cu ce ne lăuda, pentru că "A doua jucărie de cuvinte" este mult mai complexă şi mult mai haioasă decât prima". 

Citit 1782 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Iunie 2017 20:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.