Deschiderea unui nou an la Universitatea Vârstei a Treia

Deschiderea unui nou an la Universitatea Vârstei a Treia
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

175 de seniori au participat, marţi, la deschiderea oficială a cursurilor Universităţii Vârstei a Treia, un proiect pilot al Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, ajuns la al doilea an de desfăşurare.

Aula de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru bobocii veniţi să îşi cunoască profesorii. Cel mai tânăr cursant are 55 de ani, decanul de vârstă fiind de 85 de ani. Aproape jumătate dintre studenţii seniori sunt dintre cei care au venit la cursuri şi anul trecut. Acum şi-au ales alte discipline de studiu sau aprofundează subiecte deja cunoscute. “Mă bucur enorm să văd în sală studenţi seniori din anul trecut. Le doresc să aibă şi în anul II aceeaşi aplecare către studiu. U3A este un spaţiu deschis pentru cei care caută răspunsuri, pentru cei care doresc să înveţe lucruri noi şi să se desăvârşească. E un proiect necesar şi complex”, a declarat Florin Tudor, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice.

Seniorii vor face anul acesta 10 discipline: este vorba de Drept, Medicină, Artă, cultură şi civilizaţie, Istorie, filosofie şi teologie, Kinetoterapie, Economie, geopolitică şi relaţii internaţionale, Psihologie şi pedagogie intergeneraţională, Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei, Ştiinţă şi Turism. Numai pe semestrul I, predau, în regim de voluntariat, la U3A 50 de cadre didactice, lectori şi intervenienţi. “Avem deja grupe cu câte 70 de cursanţi. A trebuit să oprim înscrierile, pentru că erau prea mulţi. Vom face şi anul acesta cursuri, conferinţe, activităţi practice, vizite, reuniuni, proiecte şi excursii. Vom avea întâlniri speciale cu invitaţi de marcă. Şi, în premieră, vom putea face şi noi, seniorii, deplasări în străinătate pe principiul mobilităţilor Erasmus + sau activităţi în parteneriat cu studenţii U3A din alte ţări”, a declarat prof. univ. dr. Violeta Puşcaşu, iniţiatoarea şi coordonatoarea acestui proiect. În plus, seniorii au la dispoziţie, tot din acest an, o sală unde se pot întâlni fără profesori, pot dezbate teme, socializa, face schimb de informaţii. Cursurile U3A sunt de formare, fără atestat de absolvire, durează două semestre, iar programul acestora se desfăşoară potrivit structurii anului academic, respectând vacanţele universitare.

Universitatea Vârstei a Treia - U3A e o iniţiativă pionier a Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi din 2016 şi are la bază învăţarea pe tot parcursul vieţii, incluziunea socială, dialogul intergeneraţional, valorizarea şi valorificarea potenţialului uman.

 

Citit 2054 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Octombrie 2017 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.