Stereotipurile reprimă creativitatea

Stereotipurile reprimă creativitatea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Avem mentalităţi preconcepute, în funcţie de care evaluăm fiinţele umane aparţinând diferitelor grupuri culturale, pe baza unor aprecieri care nu au nicio legătură cu realitatea. Suntem unici şi diferiţi, dar acesta nu este motiv de apariţie a unor conflicte. Subiectul este unul actual, în contextul existenţei unui număr în creştere de imigranţi. Acesta este motivul pentru care, la Liceul Teoretic "Mircea Eliade" s-a iniţiat proiectul "Stereotyping stops creativeness", având ca parteneri unităţi de învăţământ din Turcia, Bulgaria, Italia şi Spania.

Obiectivul general al proiectului este ca elevii să conştientizeze problema stereotipurilor şi a discriminării, pentru a exista şanse ca lumea să se schimbe şi omenirea să trăiască în armonie. Alte obiective sunt renunţarea, în instituţiile şcolare, la vocabularul şi comportamentul ce instigă la ură, creşterea gradului de toleranţă, empatie pentru romi, imigranţi şi refugiaţi.

Proiectul se adresează unui grup ţintă de 360 de elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani. Aceasta este o vârstă critică, deoarece riscul este mai mare pentru ca ei să dezvolte pe o durată mare de timp atitudini negative faţă de alte persoane.

Citit 1557 ori Ultima modificare Marți, 07 Noiembrie 2017 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.